Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, întâlnire cu ambasadorul Germaniei în România: Discuţii privind situaţia politică actuală din România şi Germania, provocările şi oportunităţile comune din contextul european

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a avut, luni, o întâlnire oficială cu ambasadorul Germaniei în România, Excelenţa Sa Peer Gebauer. Discuţiile s-au concentrat pe situaţia politică actuală din România şi Germania, analizând provocările şi oportunităţile comune din contextul european.

Potrivit unui comunicat oficial al Senatului, cei doi oficiali au abordat şi tema consolidării relaţiilor bilaterale, în domenii precum economia şi educaţia.

 

”Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali al României, cu schimburi bilaterale care au atins 40,8 miliarde de euro în 2023, reprezentând peste 20% din totalul relaţiilor economice ale României. Această colaborare se extinde în multiple sectoare, inclusiv industria auto, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, şi energia verde”, arată Senatul. 

”Investiţiile germane în România au contribuit semnificativ la dezvoltarea infrastructurii şi la crearea de locuri de muncă, consolidând astfel parteneriatul economic dintre cele două ţări”, se menţionează în comunicat.

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, l-a primit pe Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior: De fiecare dată când UDMR a fost la guvernare, colaborarea dintre România şi Ungaria s-a îmbunătăţit

Timişoara: O femeie a fost dusă de urgenţă la spital, după ce i-a căzut o creangă de copac în cap/ Ea a intrat într-o zonă delimitată, unde aveau loc lucrări de toaletare a pomilor