Imagine României pe plan extern suferă
Primul șoc pe plan extern a fost ceea ce s-a întâmplat legat de anularea alegerilor. Asta nu e o situație curentă și atunci atenția s-a focalizat pe România. Ce s-a întâmplat acolo, războiul hibrid dat prin algoritmi și influențarea intenției de vot. Am participat la toate evenimentele și am avut un parcurs predictibil. România a încercat să rămână pe axa UE. Deci am lucrat spun eu bine în această perioadă. Sigur, gândiți-vă că legitimitatea unui președinte care are milioane de voturi e una, și alta cea a unui președinte interimar. E important ca după alegeri România să rămână o țară de încredere din punct de vedere al Apărării. Cu cât flancul Estic este mai apărat cu atât. E nevoie să cădem la un acord că anumite zone trebuie scoase din zona de dispută politică. Relația cu UE apartanența la asta e o chestiune pe care ar trebui să o scoatem din zona de dispute politice. Dacă ne-am dezvoltat asta a însemnat acces la tehnologii UE. A doua chestiune este relația cu SUA și indiferent de ce va veni pe viitor, o relație cu SUA bazată pe chestiuni serioase transcende acestor chestiuni. Dacă înțelegem că nu trebuie să ne bălăcărim în interior putem da un mesaj puternic exterior, a declarat Ilie Bolojan.
Scrisoare ambasadori americani
Un președinte nu vine doar cu persoana lui pe acest post, ci și cu percepția pe care și-a creat-o în timp. Dacă prin percepția asta ai creat o imagine negativă, asta te va urmări în timp. Și dacă vei fi foarte bine inteționat, e greu să repari în timp ceea ce ai stricat. Nu ar fi bine pentru nicio țară să pară ca o țară lipsită de încredere și impredictibilă, a spus președintele interimar.