Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu dezvăluie că Ilie Bolojan și-ar fi dorit să candideze la prezidențiale, însă a decis să nu o facă deoarece liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a opus unui astfel de scenariu și „pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”.
„PSD/Ciolacu au refuzat un astfel de scenariu. Ilie Bolojan a ales să nu candideze pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”, a spus Ciprian Ciucu, atunci când un utilizator i-a scris că „Scenariul cu Bolojan nu v-a placut, desi ar fi iesit in castig si PNL-ul, si tara, dar mai ales noi, cetatenii. Acum incercati, total degeaba, sa il ridicati pe Antonescu. Ce ati refuzat voi sa intelegeti e ca nu vom schimba ficusul cu crinul”.
Întrebat de un alt utilizator „cum va explicați alegerea candidatului PNL, scos din dulapul plin de molii USL, în detrimentul domnului Bolojan, opțiunea maxim câștigătoare pentru toți alegătorii normali la cap din România?”, Ciprian Ciucu a răspuns: „Prin refuzul lui Ilie Bolojan de a candida pentru a nu arunca coaliția în aer și a aduce instabilitate guvernamentală înainte de alegeri, în acest context internațional dificil. Ciolacu nu a fost de acord, deci nu a riscat această aventură”.