Imagini din zilele Revoluţiei vor derula în perioada 3 – 23 decembrie pe monitoarele amplasate în Camera Deputaţilor

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a solicitat, luni, conducerii Camerei Deputaţilor, ca în perioada 3 – 23 decembrie pe monitoarele amplasate în sediul Camerei Deputaţilor să ruleze imagini din zilele Revoluţiei, propunerea fiind aprobată de Biroul Permanent.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 anunţă în solicitarea către conducerea Camerei Deputaţilor că organizează o serie de manifestări dedicate împliniri a 35 ani de la acest eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

”În acest sens, vă rugăm să aprobaţi ca în perioada 3 – 23 decembrie pe monitoarele amplasate în sediul Camerei Deputaţilor să ruleze imagini din zilele Revoluţiei, iar în unul dintre holurile situate la nivelul P 1 sau S1 să aprobaţi amplasarea unei expoziţii de fotografie, menită să readucă în memoria celor care vizitează Palatul Parlamentului lupta şi sacrificiul poporului român pentru înlăturarea dictaturii ceauşiste”, precizează Institutul Revoluţiei Române în cerere. 

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea.  

VIDEO Imagini nemaivăzute în București! Pompierii și polițiștii au salvat o femeie care se baricadase în casă, după ce a rămas fără job-ul de la bancă

Premierul francez asumă răspunderea guvernamentală pentru bugetul asigurărilor sociale. El recurge la articolul 49.3 din Constituţie riscând să fie înlăturat prin moţiune de cenzură