IMM România sare în ajutorul firmelor afectate de inundaţii în Suceava şi Neamţ: Ce a cerut Guvernului

#image_title

IMM România a cerut, vineri, Guvernului amânarea până la 3 luni la plata taxelor, fără penalităţi, pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de inundaţii în judeţele Suceava şi Neamţ.

Potrivit unui comunicat, citat de Agerpres, organizaţia a mai solicitat crearea unui capital de lucru reprezentând o valoare procentuală din cifra de afaceri a întreprinderilor afectate, destinat refacerii stocurilor, achiziţionării de echipamente/utilaje afectate şi obiectelor de inventar.

“Având în vedere inundaţiile din luna iulie 2025 din judeţele Suceava şi Neamţ care s-au soldat cu victime şi pagube materiale, cât şi cu afectarea antreprenorilor din zonele respective, IMM România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, solicită Guvernului României elaborarea de măsuri, împărţite pe două categorii, pentru sprijinirea IMM-urilor care au suferit din cauza inundaţiilor”, se arată în comunicat.

În opinia confederaţiei patronale, amânarea la plată a taxelor, fără penalităţi, vizează TVA, impozitul pe profit/venitul microîntreprinderilor, contribuţiile pentru asigurări sociale şi de sănătate, cu păstrarea calităţii de asigurat.

Din informaţiile primite din partea structurilor locale IMM Suceava şi Neamţ, au fost afectate în jur de 100 de întreprinderi în judeţul Suceava şi 20 de întreprinderi în judeţul Neamţ.

Sursa citată arată că preşedintele IMM Suceava, Liliana Agheorghicesei, şi preşedintele IMM Neamţ, Marius Danciu, sunt implicaţi în monitorizarea situaţiei antreprenorilor afectaţi de inundaţii şi luarea măsurilor pentru susţinerea acestora.

Stegarul Dac, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Rahova, a escaladat un gard şi s-a urcat într-un pom/ Acolo se află echipe de negociatori, personal medical şi psihologi

Omul lui Cioloș din Guvern critică show-ul cu lopeți al lui Georgescu și Simion: ‘Sunt exact din acea tipologie… gardul și leopardul’