Imnul american, cântat în versiunea country de The Chicks la Convenţia democrată pe arena Chicago Bulls

Foarte popularul trio The Chicks a interpretat o versiune country a imnului naţional american la Convenţia Democrată de la Chicago, la 20 de ani după ce a fost repudiat de către conservatori din cauza opoziţiei sale faţă de Războiul din Irak, relatează AFP.

 

Cele trei texane – cunoscute în Statele Unite prin hiturile lor „Goodbye Earl” sau „Wide Open Spaces” – au electrizxat arena Chicago Bulls, care agita steaguri americane cu câteva ore înaintea marelui discurs de învestire al Kamaei Harris.

Grupul, cunoscut mult timp sub numele de „Dixie Chicks” s-a făcut remarcat la începutul anilor 2000, când şi-a manifestat opoziţia faţă de preşedintele republican George W. Bush şi Războiul din Irak.

Din cauza aceastei luări de poziţie, ele au devebnit personae non gratae în lumea country şi au fost criticate dur de către conservatorii americani.

În 2020, trioul a decis a decis să renunţe la trimiterea la „Dixie” din numele lor, un supranume dat Sudului confederat sclavagist în timpul Războiului de Secesiune.

”Vrem să fim la întâlnire cu vremurile noastre”, au scris cele trei muziciene pe site în toiul unor manifestaţii antirasiste în Statele Unite.

Spectacolul The Chicks ilustrează voinţa mai largă a democraţilor de a se reapropria de un gen muzical foarte popular în rândul conservatorilor.

Luni, în prima seară a Convenţiei, delegaţii, activiştii şi voluntarii democraţi au dansat pe piese ale artiştilor country Jason Isbell şi Mickey Guyton.

 

Ministerul Apărării: O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit la Căminul militar ”Sălaj” din Bucureşti / În apartament era cazat permanent un salariat civil al MApN

Jack Doohan va fi al doilea pilot Alpine pentru sezonul 2025