Fiecare rachetă lansată împotriva Iranului consumă din rezervele de wolfram ale Statelor Unite, iar resursele petroliere americane nu sunt o protecție garantată împotriva șocului energetic al războiului din Orientul Mijlociu, arată Reuters în comentarii publicate luni.
Forțele SUA au tras mii de rachete în ofensiva aeriană pe teritoriul iranian, iar majoritatea – dacă nu toate – conțin wolfram, un metal extrem de dur, dens și rezistent la temperaturi înalte; aceste proprietăți ale sale și ale unor aliaje dau rachetelor posibilitatea de a străpunge blindaje sau buncăre subterane. Wolframul poate fi recuperat din piese cum ar fi burghiele, dar nu și din munițiile consumate, de unde se pierde pentru totdeauna.
După patru ani de război în Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu nu golește doar stocurile de rachete, ci și cele de metale care asigură eficiența letală a acestora, iar piața mondială se confrunta deja cu probleme înainte de restricțiile la export ale Chinei anunțate în februarie 2025, ca reacție la taxele vamale impuse de SUA. Piața este acum de-a dreptul în criză. Cotația parawolframatului de amoniu (APT, intermediar pentru producerea wolframului metalic) a sărit de la 400 de dolari tona în urmă cu un an la peste 2200 de dolari tona.
În ceea ce privește țițeiul, președintele american Donald Trump conta, când a declanșat războiul, pe rezervele imense ale SUA, care constituie un scut în fața șocurilor energetice, însă – după aprecierea Reuters – unul mai fragil decât se credea.
Cotațiile petrolului au crescut în întreaga lume, însă blocarea Strâmtorii Ormuz după atacurile americano-israeliene împotriva Iranului, începute în 28 februarie, au adus Statelor Unite un plus mai mic decât altor țări. Țițeiul Brent, sortimentul de referință global, s-a scumpit cu circa 55%, ajungând la circa 110 dolari pe baril, în timp ce West Texas Intermediate (WTI) a urcat doar cu 50%, la 99 de dolari barilul. Diferența este cea mai mare din ultimul deceniu, cu excepția unui maxim temporar în timpul pandemiei de COVID-19.
Evoluția pe piețele petroliere reflectă o schimbare structurală pe piețele energetice. SUA sunt acum cel mai mare producător de petrol și gaz din lume și exportă mai multă energie decât importă, datorită expansiunii puternice a ponderii șisturilor bituminoase în ultimii 15 ani. Rafinăriile americane importă totuși petrol pentru optimizare, inclusiv din Orientul Mijlociu, care a contribuit anul trecut cu aproximativ 4% din consum, însă America este mult mai puțin expusă direct la consecințele războiului decât Asia sau Europa.
Avantajul SUA se reduce însă rapid, apreciază editorialistul Ron Bousso, ale cărui concluzii nu sunt automat însușite de Reuters, după cum precizează agenția.
Cumpărătorii asiatici și europeni se orientează tot mai mult spre resurse alternative la cele din Golf, inclusiv spre SUA, ale căror exporturi se îndreaptă spre un recorduri de 4,6 milioane de barili de țiței pe zi și 3,2 milioane de barili de carburanți rafinați, în special benzină și motorină. Evoluția creează o presiune asupra pieței interne americane.
Prețul benzinei la pompă în SUA a crescut luna aceasta cu peste 30% și va depăși probabil pragul de 4 dolari pe galon în următoarele zile, în ciuda eforturilor Casei Albe de a tempera scumpirile, iar motorina a ajuns săptămâna trecută la peste 5 dolari galonul (1.32 euro litrul – n. red), prag care a mai fost depășit o singură dată în istorie.
Lecția este categorică: pe piețele petroliere interconectate, abundența resurselor proprii nu asigură imunitatea, conchide jurnalistul citat.
