Dubai a anunțat implementarea oficială a programului de lucru de patru zile pentru angajații din sectorul public, în cadrul inițiativei „Vara noastră flexibilă”, ce va debuta marți, 1 iulie, și va continua până vineri, 12 septembrie 2025.
Această decizie vine în urma unui program pilot de succes, lansat în vara anului 2024, care a vizat inițial 15 entități guvernamentale. Anul acesta, inițiativa va fi extinsă la 21 de instituții publice din Dubai. Faza de testare a demonstrat o creștere a productivității, satisfacției angajaților și a calității mediului de lucru.
Conform noii structuri, primul grup de angajați va lucra opt ore pe zi, de luni până joi, beneficiind de zi liberă în fiecare vineri, iar al doilea grup va avea un program de șapte ore pe zi, de luni până joi, urmând să lucreze și vinerea, dar doar patru ore și jumătate.
Inițiativa este coordonată de Departamentul de Resurse Umane al Guvernului din Dubai și se aliniază cu tematica națională din acest an, „Anul Comunității”. Astfel se urmărește consolidarea echilibrului dintre viața profesională și cea personală, în special pe durata vacanței școlare.
Deși în prezent această politică se aplică doar sectorului public, autoritățile au încurajat extinderea muncii la distanță și a programului flexibil și în sectorul privat. Un sondaj guvernamental publicat în noiembrie 2024 a indicat că astfel de măsuri ar putea reduce semnificativ traficul rutier în orele de vârf.