În SUA ar fi început ‘vânătoarea de vrăjitoare’: Experții FBI se tem de răzbunarea lui Donald Trump pentru ancheta de la Capitoliu

Lista de întrebări din memoriu, consultată de Reuters, îi îndeamnă pe angajaţi să dezvăluite titulatura postului, orice rol pe care l-au jucat în investigaţiile asupra revoltei de la 6 ianuarie a susţinătorilor preşedintelui Donald Trump şi dacă au ajutat la supravegherea unor astfel de anchete.

„Ştiu că eu şi ceilalţi care primesc acest chestionar avem o mulţime de întrebări şi preocupări, la care lucrez din greu pentru a obţine răspunsuri”, a scris Chad Yarbrough, directorul adjunct al Diviziei de Investigaţii Criminale de la sediul FBI, într-un e-mail de weekend consultat de Reuters.

Yarbrough le-a spus angajaţilor că răspunsurile trebuie să fie date până luni la ora locală 15:00 (20:00 GMT). Un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să comenteze chestionarul.

Democraţii şi alţi critici au spus că echipa lui Trump desfăşoară o epurare a oficialilor FBI şi ai Departamentului de Justiţie care au fost implicaţi în dosarele penale împotriva lui Trump şi a participanţilor la asaltul de la 6 ianuarie.

În prima zi a lui Trump din nou în funcţie, pe 20 ianuarie, el a comutat pedepsele a 14 persoane în legătură cu atacul de la Capitoliu şi i-a graţiat pe restul, inclusiv pe cei care i-au atacat violent pe oamenii legii.

Adjunctul interimar al procurorului general, Emil Bove, a cerut vineri ca FBI, până marţi, la prânz (17:00 GMT), să îi predea o listă cu fiecare angajat care a lucrat la cazurile privind 6 ianuarie, precum şi o listă a celor care au lucrat la un dosar penal depus anul trecut împotriva liderilor grupării militante Hamas în legătură cu războiul din Gaza.

De asemenea, el a concediat opt înalţi oficiali ai FBI de la sediul agenţiei, precum şi pe şefii birourilor din Miami şi Washington, D.C.

Bove a concediat săptămâna trecută peste o duzină de procurori de carieră ai Departamentului de Justiţie care au lucrat la cele două dosare penale, respinse acum, ale procurorului special Jack Smith împotriva lui Trump, unul implicând acţiuni întreprinse pentru a încerca să răstoarne rezultatele alegerilor din 2020, iar celălalt implicând documente guvernamentale secrete.

Mark Zaid, avocat specializat în securitate naţională, a precizat într-o scrisoare către Bove că acţiunile sale par să încalce dreptul la un proces echitabil şi, dacă informaţiile despre o persoană sunt făcute publice, acest lucru ar putea ameninţa siguranţa acesteia.

„Dacă puneţi în practică demiterile şi/sau expunerea publică a identităţilor angajaţilor concediaţi, suntem pregătiţi să le revendicăm drepturile prin toate mijloacele legale disponibile”, se spune în scrisoarea pe care Zaid a publicat-o pe X.

Directorul interimar al FBI, Brian Driscoll, într-un e-mail adresat vineri personalului prin care anunţa detalii despre ordinul de la Bove, a declarat că cererea „include mii de angajaţi din întreaga ţară care au susţinut aceste eforturi de investigare”.

„Sunt unul dintre acei angajaţi, la fel ca şi directorul adjunct interimar (Robert) Kissane”, a menţionat Driscoll.

În ciuda unor relatări despre alte concedieri de la FBI, e-mailurile văzute de Reuters atât de la Asociaţia Agenţilor FBI, cât şi de la James Dennehy, directorul adjunct al FBI responsabil de biroul din New York, arată clar că nimănui altcuiva nu i s-a cerut demisia.

Cu toate acestea, unii angajaţi au început vineri să-şi elibereze birourile pe fondul îngrijorării că ar putea fi următorii, conform e-mailului Asociaţiei Agenţilor FBI văzut de Reuters.

„Astăzi ne aflăm în mijlocul unei bătălii a noastre, deoarece oamenii buni sunt excluşi din FBI, iar alţii sunt vizaţi pentru că şi-au făcut treaba în conformitate cu legea şi politica FBI”, a scris Dennehy vineri, spunând că le-a acordat credit lui Driscoll şi Kissane pentru „lupta în favoarea acestei organizaţii”.

Dennehy a adăugat că, în afară de grupul select de persoane numite în nota lui Bove, „NIMĂNUI nu i s-a spus că este înlăturat în acest moment”.

Procedura privind exercitarea votului electronic hibrid la distanţă prin intermediul tabletelor STS, aprobată

CE anunţă fondul pentru IMM-uri ediţia 2025, pentru a ajuta IMM-urile să îşi protejeze proprietatea intelectuală