Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi, să fie reluată anchetă în Dosarul Colectiv 2, în care procurorii au investigat modul în care autorităţile au intervenit după producerea incendiului din clubul din Bucureşti. Dosarul fusese clasat în vara anului trecut de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
”Admite plângerile formulate de petenţii Nicodemus Marvin, Ştefan Mihaela, Ştefan Cariolan, Ştefan Andrei Florian, Chelba Irina şi Geambaşu Ruxandra împotriva ordonanţei din data de 04 iunie 2024 emisă în dosarul nr. 184/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 166/II/2/2024 din data de 04 septembrie 2024 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin ordonanţele nr. 194/II/2/2024 şi nr. 195/II/2/2024 emise la data de 22 octombrie 2024 de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza în vederea continuării urmării penale”, se arată în minuta Înaltei Curţi.
Decizia magistraţilor este definitivă.
Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărâse, în 4 iunie 2024, clasarea aşa-numitului Dosar Colectiv 2, care s-a referit la modul în care autorităţile au intervenit după producerea incendiului, fiind cercetate procedurile medicale, dar şi aspecte legate de transferul răniţilor în străinătate.
Această decizia a fost, însă, atacată la ÎCCJ de către Marvin Nicodemus, Mihaela Ştefan, Cariolan Ştefan, Florian Andrei Ştefan, Ruxandra Geambaşu, Irina Chelba, rude ale victimelor din Colectiv.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.
În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale.
”Dosarul Colectiv a fost instrumentat superficial, tergiversat, scindat şi s-a încercat deturnarea atenţiei publice de la faptul că spitalele şi deciziile autorităţilor au făcut mai multe victime decât incendiul în sine. Revoltaţi, răniţii şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa au depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat, Nicolae Bănicioiu şi Gabriel Oprea, decidenţii politici responsabili pentru intervenţiile neprofesioniste şi rău-voitoare ale autorităţilor şi pentru consecinţele dezastruoase ale acestora. (…) problema sistemului sanitar, a paturilor şi spitalelor pentru arşi, a infecţiilor nosocomiale este departe de a fi rezolvată şi încă este permisă funcţionarea spaţiilor publice fără asigurarea protecţiei împotriva incendiilor şi situaţiilor de urgenţă”, scriau, la împlinirea a 7 ani de la tragedie organizaţiile Corupţia ucide, Iniţiativa România şi Geeks For Democracy.