Conform pompierilor, focul a izbucnit la mai multe containere de pe un şantier situat pe strada Ştefan Baciu, dintr-o zonă rezidenţială a oraşului.
„Pentru gestionarea situaţiei, la faţa locului au fost mobilizate de urgenţă trei autospeciale de stingere, care acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Având în vedere cantitatea mare de fum produsă, recomandăm locuitorilor din zonă să îşi închidă ferestrele pentru a preveni pătrunderea fumului în interior”, a transmis ISU Braşov.