Incendiu într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Peste 60 de pacienţi, evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani, autorităţile ieşene declanşând Planul Roşu de Intervenţie. Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi, din clădire ieşind şi 17 angajaţi. Focul a fost stins, iar primele informaţii arată că nu se impune relocarea bolnavilor la alt spital.

Potrivit ISU Iaşi, la ora 14:11, Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iaşi a fost anunţat prin SNUAU 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la un cabinet medical individual aflat la mansarda Spitalului CFR Paşcani (clădire cu regim de înălţime P+1E+M). A fost alertată Secţia de Pompieri Paşcani, deplasându-se 3 autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă şi o autoplatformă pentru salvări de la înălţime cu 16 pompieri militari şi un echipaj medical de la SAJ Iaşi.

 
În acest caz, a fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie, suplimentându-se forţele cu o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, 2 ATVM şi 1 EPA.
 

”Din clădire au fost evacuaţi 62 de pacienţi de către personalul medical, iar 17 angajaţi ai spitalului s-au autoevacuat”, a precizat ISU Iaşi.
 
La ora 14:37, incendiul a fost localizat de către forţele de intervenţie ale ISU Iaşi. Incendiul se manifesta la nivelul mansardei, într-o încăpere de aproximativ 40 mp având destinaţia arhivă, cu degajare de fum la mansardă (suprafaţa afectatată aproximativ 200 mp).
 
La ora 14:58, incendul a fost lichidat de către forţele ISU. În urma evaluării preliminare, nu este necesară relocarea pacienţilor către altă unitate spitalicească, a menţionat sursa citată.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene finanţează cu 58 de milioane de euro spitalele care tratează AVC

Membrii SPD validează contractul coaliţiei cu CDU. Preşedintele SPD Lars Klingbeil urmează să devină marţi vicecancelar şi viitor ministru al Finanţelor al lui Merz