Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, bărbatul a fost găsit de echipajele de pompieri în momentul intervenţiei, iniţial nefiind anunţate persoane surprinse de foc în interior, transmite Agerpres.
„La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta în clădirea P+1 (aflată în renovare), cu degajări mari de fum. S-a procedat la ventilarea spaţiilor inundate cu fum, concomitent cu operaţiunile de stingere. A fost identificată o persoană (un bărbat care făcea parte din echipa care renova) care prezenta arsuri la nivelul feţei. A fost trimisă o ambulanţă SAJ pentru evaluare medicală”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, care a precizat că, după evaluare, bărbatul a fost trimis la UPU Craiova.
La faţa locului intervin mai multe echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani, Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi ale Gărzii de Intervenţie Măciuca, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, incendiul fiind localizat.
Conform datelor ISU Vâlcea, focul a cuprins circa 70 de metri pătraţi din suprafaţa totală de aproximativ 1.000 de metri pătraţi a şcolii.