Un incendiu s-a produs, sâmbătă seară, în apartamentul unui bloc din Cluj-Napoca. La faţa locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Potrivit pompierilor, 20 de locatari s-au autoevacuat. Scara blocului este afectată parţial de fum. Până la această oră, nu sunt anunţate victime.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj anunţă, sâmbătă seară, că pompierii Detaşamentului 1 Cluj-Napoca intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o cameră a unui apartament situat pe Aleea Herculane, din municipiul Cluj-Napoca.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, însă din fericire nu există victime, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, ca măsură de precauţie, aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat din bloc.
Pompierii au stins incendiul în limitele găsite şi fac verificări, concomitent cu ventilarea scării blocului, care a fost parţial afectată de fum.



