Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-un bloc din Reşiţa, după ce proprietara unui apartament, cunoscută cu afecţiuni psihice, şi-a incendiat locuinţa. Mai mulţi locatari, inclusiv copii, au fost evacuaţi. Pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, sâmbătă seară, o femeie cunoscută cu afecţiuni psihice şi-a dat foc apartamentului situat la etajul al şaselea al unui bloc din Reşiţa.
La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere de la Detaşamentul de Pompieri Reşiţa, o autospecială SMURD, patru ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin, cu medic şi asistenţi medicali.
Un număr de 16 persoane, inclusiv şase copii, au fost evacuate, niciuna dintre ele neavând nevoie de îngrijiri medicale, mai precizează ISU.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte locuinţe