Pompierii intervin, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a cuprins deşeuri lemnoase în interiorul fabricii Moldomobila din municipiul Iaşi.
”Incendiu produs la deşeuri lemnoase în interiorul fabricii Moldomobila din municipiul Iasi, str Bucium. La locul solicitării acţionează şase autospeciale de stingere, două autoplatformă pentru salvări de la înălţime, o ambulanţă de prim ajutor calificat, o autospecială pentru transportul persoanelor”, a transmis, sâmbătă, ISU Iaşi.
Pompierii au precizat că incendiul este localizat şi se lucrează pentru stingere.