Incendiu la o fermă de pui; hală de depozitare de 2.000 de metri pătraţi, cuprinsă de flăcări

 

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei cu nouă cadre militare, fiind solicitat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sanislău, care a intervenit cu nouă voluntari şi o autospecială.

„Ajunse la faţa locului, forţele profesioniste au intervenit pentru localizarea, limitarea şi lichidarea incendiului care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi la o hală cu depozitare de păioase, fiind inundată cu fum şi hala aflată în imediata apropiere. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se propaga la întreaga fermă de păsări. Din fericire, nu au existat victime”, a transmis ISU.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la un conductor electric defect al unui utilaj folosit în procesul tehnologic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gauff a învins-o pe Zheng în trei ore şi a câştigat Turneul Campioanelor

Melania Trump, prima doamnă enigmatică care revine cu o schimbare radicală