Un puternic incendiu a izbucnit, vineri seară, într-un apartament din Năvodari, iar pompierii sosiţi la intervenţie au găsit în interior o persoană decedată. De asemenea, mai mulţi locatari sunt evacuaţi.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, la un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din Năvodari.
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, o autoscară, o autoplatformă, patru maşini de stingere şi autospeciala de transport victime multiple.
”Incendiul se manifestă violent Persoanele de pe scară sunt evacuate în aceste momente”, au transmis pompierii.
Ei au precizat că o persoană a fost găsită decedată în locuinţă. De asemenea, au fost evacuaţi 26 de adulţi şi patru copii, iar alte 14 persoane au ieşit singure din imobil.
În prezent, trei femei şi un copil sunt evaluaţi de echipaje medicale.


