Incendiu la un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti, pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 al Capitalei / O comisie a STB investighează incidentul

Știri de azi | Incendiu la un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti, pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 al Capitalei / O comisie a STB investighează incidentul - Știri de azi |

Pompierii au intervenit joi dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 al Capitalei

”În jurul orei 05:30, pompierii ISU Bucureşti -Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz STB, pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă. În urma evenimentului nu au rezultat victime”, anunţă reprezentanţii ISU.

Incendiul a fost lichidat.
Au acţionat 2 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD  şi un echipaj de descarcerare.
Societatea de Transport Bucureşti (STB S.A.) a precizat că incendiul s-a produs la un autobuz care circula pe linia 381, la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreşti, în zona Podului Mihai Bravu.
”Echipajele de pompieri au intervenit prompt şi au reuşit să stingă incendiul. Nu au existat pasageri afectaţi în urma acestui incident”, conform STB.
Circulaţia liniilor de troleibuze 72, 73 şi 76 a fost afectată timp de mai puţin de o oră.
A fost constituită o  comisie tehnică mixtă de cercetare a accidentului, formată din specialişti ai STB şi ai companiei care a furnizat autobuzul, întrucât vehiculul se afla încă în perioada de garanţie. 

 

Știri de azi | ChatGPT Search poate fi folosit fără cont - Știri de azi |

ChatGPT Search poate fi folosit fără cont

Știri de azi | Două ministere sud-coreene blochează accesul la DeepSeek pe calculatoarele lor - Știri de azi |

Două ministere sud-coreene blochează accesul la DeepSeek pe calculatoarele lor