Incendiu la un bloc din Sighetu Marmației: 15 locatari au fost evacuați

„La fața locului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj medical SMURD”, a transmis sursa citată. Incidentul a avut loc pe strada Alexandru Ivasiuc din municipiu.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea acestuia.

15 locatari au fost evacuați, iar o parte s-au autoevacuat, în casa scării acumulându-se cantități mari de fum. Proprietarul locuinței a fost printre persoanele care s-au autoevacuat, el fiind evaluat medical la fața locului și transportat ulterior la spitalul din municipiu, prezentând o ușoară intoxicație cu fum.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Liderul insurgenţilor sirieni cere o intervenţie diplomatică internaţională pentru orirea loviturilor israeliene