Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seara, la un complex turistic din municipiul Petroşani, forţele de intervenţie fiind suplimentate cu pompieri din Deva şi Hunedoara. Astfel, se intervine cu şase autospeciale pentru stingerea focului. Primele informaţii arată că nu sunt victime.
”Pompierii Detaşamentului Petroşani, împreună cu echipaje de stingere de la alte subunităţi ISU Hunedoara, intervin, la această oră, pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la un complex turistic din municipiul Petroşani. Pentru că flăcările au cuprins iniţial o magazie, iar suprafaţa afectată iniţial era de aproximativ 150 metri pătraţi, dar cu posibilitate de extindere la clădirea folosită ca unitate de cazare, comanda ISU Hunedoara a dispus suplimentarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie cu echipaje de stingere de la Deva şi Hunedoara”, a anunţat ISU Hunedoara.
Astfel, echipajele de stingere din Petroşani, Lupeni, Baru, Deva şi Hunedoara intervin cu 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi cu echipaje SMURD.
”Din informaţiile obţinute până acum de la faţa locului, nicio persoană aflată în interior nu a fost surprinsă de incendiu”, a precizat ISU.