Autorităţile anunţă că incendiul care a cuprins nava plină cu GPL, lovită de o dronă pe malul ucrainean al Dunării, a fost stins. Locuitorii din Plauru pot reveni la casele lor.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat, marţi, că locuitorii din Plauru, evacuaţi în cursul zilei de luni, se pot întoarce acasă după ce incendiul izbucnit la bordul navei încărcate cu GPL, în zona localităţii Ismail, a fost stins, iar situaţia nu mai prezintă niciun risc pentru populaţie.
”Analiza de risc, coroborată cu informaţiile oficiale transmise de autorităţile ucrainene, indică faptul că incendiul a fost stins, iar situaţia nu mai prezintă niciun pericol pentru populaţie. Prin urmare, începând cu ora 14:00, locuitorii din satul Plauru se pot întoarce la domiciliu. Reamintim că în această dimineaţă s-a permis deja revenirea acasă a locuitorilor din Ceatalchioi”, au anunţat pompierii.
Măsura evacuării celor două localităţi a fost luată de tema unei explozii care să se producă la nava respectivă.
”Subliniem că măsura evacuării celor două localităţi (Ceatalchioi şi Plauru) a fost dispusă pentru protejarea locuitorilor, a persoanelor care tranzitau zona expusă riscului şi pentru prevenirea unor situaţii de urgenţă generate de o eventuală agravare a contextului, risc care la acel moment era unul semnificativ”, au mai afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.
O navă plină cu GPL a fost lovită, în noaptea de duminică spre luni, de o dronă pe malul ucrainean al Dunării. Nava a fost cuprinsă de flăcări, în zona localităţii Ismail, iar autorităţile au considerat că, dacă se va produce o explozie, aceasta ar putea afecta şi localităţile Plauru şi Ceatalchioi. Prin urmare, în cursul zilei de luni cetăţenii din cele două sate au fost evacuaţi sau unii dintre ei au plecat singuri la rude sau cunoştinţe.
Deoarece în cursul dimineţii de marţi incendiul de la navă scăzuse în intensitate, autorităţile au decis ca ordinul de evacuare a populaţiei din satul Ceatalchioi să înceteze.
”Astfel, cei 231 de locuitori care s-au autoevacuat ori au fost evacuaţi cu mijloacele Ministerului Afacerilor Interne se pot întoarce la casele lor. O potenţială situaţie de risc generată de incendiul de la bordul navei a fost evaluată ca fiind una foarte scăzută (o parte din cantitatea de gaz s-a consumat prin ardere, în acest moment fiind vizibilă doar o singură flacără asupra căreia autorităţile ucrainene acţionează) pentru zona localităţii Ceatalchioi, însă rămâne una ridicată pentru localitatea Plauru”, au afirmat pompierii, marţi dimineaţă.


