Incendiul din Crans-Montana: Jacques Moretti, managerul barului, va rămâne în arest preventiv timp de trei luni

Un tribunal din cantonul elveţian Valais a dispus luni arestarea preventivă pentru o perioadă iniţială de trei luni a lui Jacques Moretti, coproprietar împreună cu soţia sa al barului Le Constellation din staţiunea de schi elveţiană Crans-Montana, care a ars în noaptea de Anul Nou, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Cuplul de francezi, principalii acuzaţi în ancheta deschisă după această tragedie care s-a soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi, a fost audiat vineri de procuratura din Sion timp de peste şase ore.

După această audiere, procuratura cantonului Valais a solicitat imediat Tribunalului pentru măsuri coercitive arestarea preventivă a lui Jacques Moretti, considerând că „având în vedere declaraţiile sale, parcursul său de viaţă şi situaţia sa în Elveţia şi în străinătate”, riscul de fugă este „concret”.

Această privare de libertate era solicitată de o săptămână de avocaţii familiilor victimelor, foarte critici faţă de modul în care procedura a fost condusă până acum de autorităţile cantonale, în special în ceea ce priveşte libertatea acordată cuplului de proprietari.

În ceea ce o priveşte pe Jessica Moretti, procuratura a considerat vineri că „având în vedere parcursul său şi legăturile personale (…) o solicitare de măsuri alternative permite să se prevină riscul de fugă”.

„În această dimineaţă, tatăl unui copil ars de viu mi-a spus: «A murit ca în război, aşa că acum este război». Prin urmare, nu putem fi decât foarte imperfect satisfăcuţi de plasarea în arest preventiv, pentru moment, a singurului administrator. Fiecare va trăi cu conştiinţa sa”, a reacţionat avocatul Sébastien Fanti, care reprezintă patru familii de răniţi.

Avocatul Romain Jordan, care reprezintă mai multe familii, nu a dorit să comenteze. „Clienţii mei sunt însă foarte îngrijoraţi de riscul ca probele să fie distruse sau alterate, iar mărturiile influenţate sau denaturate. Ce măsuri s-au luat pentru a remedia această situaţie?”, a subliniat el.

Conform primelor elemente ale anchetei, tragedia a fost provocată de lumânări cu artificii care au intrat în contact cu spuma izolatoare fonic instalată pe tavanul subsolului localului. Există neclarităţi şi cu privire la prezenţa şi accesul la stingătoarele de incendiu, precum şi la conformitatea căilor de evacuare ale barului Le Constellation.

Cuplul de proprietari este suspectat de „omucidere din neglijenţă, vătămare corporală din neglijenţă şi incendiu din neglijenţă”.

La finalul anchetei, parchetul din Valais va decide să claseze cazul sau să emită un act de acuzare în vederea unui eventual proces. Până atunci, prezumţia de nevinovăţie prevalează. Cuplul francez a fost deja audiat de anchetatori, la câteva ore după tragedie, „în calitate de persoane chemate să furnizeze informaţii”.

Jacques Moretti le-a explicat anchetatorilor că a descoperit imediat după incendiu că o „uşă de serviciu” era „încuiată din interior”, potrivit unor extrase din procesele-verbale publicate de mai multe surse media franceze şi elveţiene, a căror autenticitate a fost confirmată de o sursă apropiată dosarului. El povesteşte că a găsit mai multe persoane întinse în spatele acestei uşi după ce a deschis-o.

Comuna Crans-Montana a recunoscut, la rândul său, că nu s-a efectuat nicio inspecţie de siguranţă şi incendiu a barului din 2019, ceea ce a stârnit consternarea unor familii.

 

Sud-africanul Saood Variawa a câştigat etapa a opta la Dakar, la clasa auto. Nasser al-Attiyah (Dacia Sandriders) este lider la general

UE dă asigurări că nu a nu a venit încă momentul unei reluări a dialogului cu Putin, evocată de Macron şi Meloni. ”Nu suntem încă acolo”