Începe construirea noului sediu al Academiei Române

Academia Română anunţă începerea executării lucrărilor de construire pentru noul său sediu şi de reabilitare a celui din Calea Victoriei 125, sector 1, Bucureşti. Noul edificiu va fi amplasat în Parcul Academiei Române, în apropiere de actualul sediu.

Proiectul, înregistrat cu titlul „Reabilitare, consolidare, modernizare, extindere a sediului istoric al Academiei Române şi construire corp nou Aulă“, a fost inclus în anul 2020 în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor“ şi aprobat de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1232/2021 din 17 noiembrie 2021.

Lucrările vor fi derulate prin Compania Naţională de Investiţii şi vor fi executate în baza Autorizaţiei de construire nr. 314/119518 din 29.12.2023, durata de execuţie prevăzută fiind de 42 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor.

Contractul de reabilitare, consolidare şi extindere, semnat în data de 14 septembrie 2022 de Academia Română şi Compania Naţională de Investiţii, are o valoare totală de 152.736.390,13 milioane de lei.

Proiectul prevede realizarea a trei obiective: (1) transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, imobil ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi este înscris în categoria Monumentelor Istorice de către Ministerul Culturii, prin Institutului Naţional al Patrimoniului; (2) construirea unei noi Aule a Academiei Române, cu o suprafaţă de 8.500 mp şi (3) reabilitarea şi refuncţionalizarea clădirii „Moxa“ ca parte a sediului administrativ.

La finalizarea proiectului, cele trei imobile care vor alcătui sediul Academiei Române vor avea o suprafaţă construită totală de 14.600 de mp.

Obiectivul de investiţii va fi realizat în trei etape, ordinea execuţiei lucrărilor fiind următoarea:
– etapa I: construire corp nou Aulă (C0);
– etapa II: consolidare, reabilitare şi extindere corp de birouri (C8);
– etapa III: consolidare, reabilitare, modernizare şi dotare sediu istoric al Academiei Române şi amenajarea acestuia ca Muzeu.

Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, înregistrată cu  nr. 1364 din 2022, a fost elaborată de Popp&Asociaţii, cu sediul în municipiul Bucureşti, arhitect Adrian Spirescu.

JO – tenis: Surpriză la simplu feminin – Zheng a învins-o pe Swiatek şi este prima finalistă a turneului olimpic

Modificări în procedura de acreditare şi licenţiere a serviciilor sociale – A fost introdusă obligatoriu o evaluare în teren / Furnizorii de servicii sociale au termen până la 31 decembrie 2024 să obţină autorizaţia de securitate la incendiu