Incident la CET Bucureşti Vest – Doi electricieni ELCEN s-au electrocutat în timpul efectuării unei lucrări de revizie / Unul dintre ei a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală / A fost deschisă anchetă

Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) anunţă, marţi, un incident produs la CET Bucureşti Vest, unde doi electricieni s-au electrocutat în timpul efectuării unei lucrări de revizie. Unul dintre ei a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală. Al doilea a primit îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. Accidentul a fost notoficat la ITM Bucureşti şi s-a deschis o anchetă.

”În data de 08.07.2024, doi angajaţi din cadrul ELCEN, electricieni întreţinere şi reparaţii în cadrul Uzinei de Reparaţii, au suferit o accidentare prin arsură în timpul efectuării unei lucrări de revizie desfăşurată in Staţia electrică de 110 kV. În timp ce efectuau lucrarea, cei doi angajaţi au aşezat o scară portabilă intr-o zonă a sistemului aflată sub tensiune, astfel că s-a produs un arc electric în urma căruia unul dintre angajaţi a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Celălalt angajat prezent la fata locului a suferit o arsură in zona umarului”, a transmis, marţi, ELCEN.

Compania a precizat că a fost solicitat imediat serviciul de ambulanţă.

”În prezent, angajatul care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului se află internat si sub tratament la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, iar celalalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucuresti, unde i-a fost acordat tratament specializat, fara a ramane internat”, a mai transmis compania.

Aceasta menţionează că accidentul a fost anunţat imediat, telefonic şi, în aceeaşi zi, prin adresă oficială la ITM Bucureşti.

”În conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul a numit o comisie care efectuează cercetarea în scopul stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, măsurilor pentru prevenirea producerii altor evenimente similare şi a caracterulului accidentului. După terminarea cercetării, dosarul va fi depus la ITM Bucureşti pentru verificarea şi avizarea sa, cu respectarea termenelor prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, a mai transmis ELCEN.

 

Autoritatea din Comunicaţii: Plângerile privind serviciile digitale pot fi trimise autorităţii, termenul de soluţionare fiind de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu 90 de zile în cazul unor situaţii complexe

TAROM a creat o adresă de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru obţinerea despăgubirilor / Ce documente sunt necesare