Incident la un colegiu din Arad – O bucată de tencuială s-a desprins şi a lovit un cadru didactic / Primăria anunţă că va face verificări

O profesoară de la un colegiu din Arad a fost lovită de o bucată de tencuială, în incinta instituîiei de învăţământ, femeia fiind transportată la spital.

”Regretăm incidentul petrecut în urmă cu puţin timp la Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” din municipiu, unde în urma desprinderii unei bucăţi de circa 80 cm2 de tencuială de pe intradosul rampei de coborâre de la etajul II al clădirii la etajul I, un cadru didactic a avut de suferit”, transmite vineri Primăria Arad.

Conform ISU Arad, este vorba despre o femeie, în vârstă de 51 de ani, stabilă, conştientă şi cooperantă. Presa locală relatează că  femeia a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad

Specialiştii care au expertizat starea clădirii, înainte de începerea lucrărilor, nu au prevăzut niciun fel de intervenţii în zona respectivă, astfel ea nefăcând parte din proiectul de reabilitare, precizează municipalitatea, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora incidentul a avut loc  într-o zonă care fusese renovată.

Primăria Arad anunţă că, prin serviciul de specialitate, va dispune verificarea tuturor zonelor în care nu au fost prevăzute prin documentaţia tehnică lucrări cu ocazia recentei reabilitări.

 

Gorj: Firmă amendată cu 10.000 de lei pentru transportul unor buşteni prin albia unui pârâu de munte – FOTO

Breaking | PNL rămâne fără candidați la Camera Deputaților în Diaspora. Biroul Electoral a respins lista