India neagă implicarea lui Trump în armistițiul cu Pakistanul: Nu el a pus capăt conflictului din Kashmir

„De la lansarea Operaţiunii Sindoor, pe 7 mai, până la acordul de încetare a luptelor şi a acţiunilor militare, pe 10 mai, au existat discuţii între liderii indieni şi americani asupra evoluţiei situaţiei militare. Tema comerţului nu a fost abordată în niciuna dintre aceste discuţii”, a precizat Ministerul de Externe indian, într-o declaraţie a purtătorului său de cuvânt, Randhir Jaiswal, scrie Agerpres.

„Operaţiunea Sindoor” este numele dat de India represaliilor militare împotriva a ceea ce a susţinut a fi baze teroriste din Pakistan, în urma unui atac terorist din Kashmirul indian, soldat pe 22 aprilie cu 26 de morţi şi atribuit de autorităţile indiene militanţilor susţinuţi de Pakistan.

Donald Trump a susţinut luni că el a împiedicat un „conflict nuclear” între India şi Pakistan după ce acestea ar fi acceptat săptămâna trecută o încetare a focului de teama sancţiunilor comerciale. „Le-am spus: „Vom face mult comerţ cu voi. Opriţi (luptele)! Dacă le opriţi, vom face schimburi (comerciale). Dacă nu le opriţi, nu mai facem niciun schimb” Şi deodată au spus: „Cred că ne vom opri””, astfel şi-a prezentat Trump versiunea asupra evenimentelor.

El susţine de asemenea că armistiţiul a fost mediat de SUA, lucru pe care-l afirmă şi Pakistanul, dar India nu a semnalat până în prezent că Statele Unite au participat activ la tratativele care în cele din urmă au condus sâmbătă la încetarea focului.

Potrivit Indiei, Pakistanul ar fi iniţiat contactele premergătoare armistiţiului, în timp ce Pakistanul susţine varianta inversă, şi anume că India ar fi avut iniţiativa începerii discuţiilor.

Rivalitatea dintre India şi Pakistan este istorică, dar conflictul lor din ultimele trei săptămâni a fost cea mai gravă escaladare de la începutul acestui secol. Cel puţin 115 persoane au murit în atacurile în care cele două ţări au folosit aviaţia de luptă, dronele şi artileria, în special în regiunea disputată Kashmir.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dan Perjovschi, performance la Spitalul ‘Marie Curie’: Este felul meu de a face parte din societate

Canada: Premierul Mark Carney și-a prezentat noul guvern