India pregăteşte reducerea tarifelor pentru maşinile din UE la 40%, în cel mai amplu acord comercial de până acum – surse

India intenţionează să reducă drastic taxele vamale pentru automobilele importate din Uniunea Europeană, de la niveluri care ajung astăzi până la 110% la doar 40%, au declarat pentru Reuters surse apropiate negocierilor, în timp ce cele două părţi se apropie de finalizarea unui acord de liber schimb, posibil chiar marţi.

Guvernul condus de Narendra Modi a convenit să reducă imediat taxele la un număr limitat de automobile din UE cu preţ de import de peste 15.000 de euro, au spus două surse informate.

Pe termen mediu, tariful va coborî treptat până la 10%, facilitând accesul constructorilor europeni precum Volkswagen, Mercedes-Benz şi BMW pe piaţa indiană.

Negocierile sunt confidenţiale şi pot suferi schimbări de ultim moment, au precizat sursele. Ministerul Comerţului din India şi Comisia Europeană au refuzat să comenteze.

Acordul, supranumit deja ”mama tuturor pactelor”, ar urma să fie anunţat marţi, urmând ca detaliile finale şi ratificarea să aibă loc în perioada imediat următoare.

În paralel, pactul ar putea impulsiona comerţul bilateral şi exporturile indiene, mai ales din sectoare precum textilele şi bijuteriile, afectate puternic de tarifele americane de 50% impuse din august.

India, a treia cea mai mare piaţă auto din lume după SUA şi China, are una dintre cele mai protejate industrii auto la nivel global. În prezent, New Delhi aplică tarife de 70% şi 110% pentru maşinile importate, un nivel criticat în repetate rânduri, inclusiv de Elon Musk.

Propunerea actuală prevede reducerea la 40% pentru aproximativ 200.000 de maşini cu motoare termice anual, deşi cota poate fi ajustată înainte de semnare.

Vehiculele electrice vor fi excluse de la reducerile tarifare pentru primii cinci ani, pentru a proteja investiţiile locale ale companiilor Mahindra & Mahindra şi Tata Motors în sectorul aflat încă la început. Ulterior, şi EV-urile ar urma să beneficieze de reduceri similare.

Reducerea tarifelor ar fi un avantaj major pentru producători europeni precum Volkswagen, Renault, Stellantis, Mercedes-Benz şi BMW, care, deşi produc local, nu au reuşit să treacă de o cotă de piaţă de circa 4% în India — o piaţă dominată de Suzuki şi de mărci locale ce deţin împreună două treimi din vânzări.

O scădere a taxelor ar permite producătorilor europeni să testeze piaţa indiană cu modele importate la preţuri mai competitive şi să decidă ulterior dacă merită extinderea capacităţilor de producţie locale, spun sursele.

Cu o piaţă estimată să ajungă la 6 milioane de unităţi anual până în 2030, constructorii europeni îşi pregătesc deja strategiile: Renault lansează o ofensivă de revenire pe piaţa indiană, iar Volkswagen finalizează planurile de investiţii prin brandul Skoda.

 

Airbus Helicopters raportează o creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025, susţinută de cheltuielile pentru apărare din Europa

Discuţii la Ministerul Sănătăţii despre neplata primei zile de concediu medical: Ministrul a propus sa se plătească prima zi în cazul bolilor cronice cu internare periodică. Asociaţiile de pacienţi propun separarea codurilor de boală: cronică şi acută