Indonesia interzice vânzarea telefoanelor Google Pixel şi iPhone 16, din cauza nerespectării cerinţelor privind componentele locale

Indonezia a anunţat că a interzis vânzarea telefoanelor inteligente Google Pixel, produse de grupul Alphabet, ca urmare a reglementărilor care solicită utilizarea unor componente fabricate local. Decizia vine la câteva zile după ce vânzările iPhone 16 al Apple au fost blocate pentru acelaşi motiv, transmite Reuters.

Autorităţile din Indonezia cer ca anumite telefoane vândute pe piaţa locală să conţină cel puţin 40% componente fabricate în ţară.

”Aplicăm aceste reguli pentru a asigura echitatea pentru toţi investitorii din Indonezia”, a declarat Febri Hendri Antoni Arief, purtător de cuvânt al Ministerului Industriei. El a adăugat că Google Pixel nu a respectat această cerinţă, iar vânzarea acestor produse este interzisă.

Febri a menţionat că telefoanele Pixel pot fi achiziţionate din străinătate, dar cumpărătorii vor trebui să achite taxele corespunzătoare. În plus, Indonezia analizează posibilitatea de a dezactiva telefoanele care sunt vândute ilegal.

Măsura vine într-un context în care companii precum OPPO şi Samsung domină piaţa locală de smartphone-uri, în timp ce Google şi Apple nu se numără printre liderii acestui sector în Indonezia.

Decizia a fost criticată de Bhima Yudhistira, director al centrului de cercetare Center of Economic and Law Studies, care a numit-o ”pseudo protecţionism” şi a avertizat că aceasta ar putea afecta încrederea investitorilor interesaţi de piaţa indoneziană.

 

Zborul cu avionul nu va mai fi la fel: aeronava Horizon, pregătită să cucerească cerul peste doi ani

Răzvan Munteanu, despre consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală: „Realmente cade oraşul pe noi. A fost un domeniu extrem de subfinanţat”