(Analiză realizată de Radu Limpede)

– între pionierii aviaţiei şi tradiţia Aeronautică de peste un secol, care ne plasau în avangarda Lumii…

…intercalată de rămânerea în urmă tehnologică, după Cortina de Fier, dar şi de emanciparea industrial-militară faţă de Sovietici şi de blocul Tratatului de la Varşovia, colaborări cu / şi spionaj în Occident;

…apoi lunga rugină post-comunistă – singura luminiţă fiind păstrarea unor competenţe inginereşti…

– şi până la momentul de răscruce de azi: oportunitatea uriaşă a decolării sectorului AERO-DEFENSE prin integrarea în lanţurile de cercetare-dezvoltare-inovare (R&D) şi în lanţurile de valoare adăugată, în expansiune odată cu reinarmarea unei EUROPE hotărâte să devină independenţa militar de SUA –

PARTEA I: Preambul – Contextul istoric actual; plus scurtă digresiune despre metodologia pe sectoare

Industria de Apărare şi nevoia de revigorare a ei este pe buzele tuturor – din România până în celălat colţ, nord-vestic, al Uniuni Europene şi a spaţiului economic şi politic adiacent, ce include UK, Elveţia, Norvegia şi Islanda.

<< Dividendul de Pace >> prin care – în timpuri stabile* -, Occidentul a canalizat resurse dinspre nevoile inerente ale armatelor spre statul asistenţial << welfare state >> s-a încheiat brusc** după mai bine de 7 decenii glorioase.

* Timpurile stabile nu au fost lineare, ci tumultoase, fie că Război Rece, fie eluzivul << Sfârşit al Istoriei >> de după, dar a existat puternică protecţie oferită în cadrul NATO de către liderul SUA, cu bazele sale de pe continent.

** brusc, odată cu războiul de agresiune de lângă noi (început în mod real în 2014 cu invadarea fără lupte a Crimeei, dar devenit fierbinte odată cu atacul asupra Kievului de acum 3 ani şi jumătate) şi mai ales cu revenirea la Preşedinţia Americii a lui Donald Trump, cel care ne cerea 2,0% din PIB acum 5-7 ani iar azi cere 3,5% – 5,0%!

Pe plan mondial, industria de apărare a statelor libere, cu economie capitalistă de piaţă, s-a integrat cel mai mult cu cea aeronautică. Din punct de vedere al materiilor prime şi proceselor tehnologice, industria de apărare poate cuprinde şi zona extractivă (minereuri sau metale rare), chimică (pulberi pentru muniţie sau obuze), automotive (blindate şi camioane de transport), năvală, aeriană şi spaţială; toate susţinute azi de electronică şi IT&C. Practic, toate industriile de vârf au tehnologii << DUAL USE >>, cu utilizare civilă şi militară, ba chiar multe apar pe piaţa comercială, civilă, după ce au fost dezvoltate de Armate, fie pe timp de pace (Internetul), fie în război (radarul).

Este extrem de greu să găsim date despre toate CAEN-urile implicate* şi să delimităm partea civilă de cea militară (în cazul unui şantier naval, spre exemplu, sau a unei companii ce repara avioane şi asigura mentenanţă). Tot ce putem realiza este un << educated guess >> bazat pe ştirile tot mai dese despre investiţii străine sau locale în domeniu, amplificate de contracte OFFSET, prin care achiziţiile Armatei Române de la state partenere din cadrul NATO sau din Asia sunt însoţite de acorduri de transfer tehnologic pentru că o parte a producţiei să devină locală.

* CAEN 8422 Activităţi apărare naţională: căutare în Atlas Interactiv al Business-ului Românesc  returnează o singură firmă cu acest CAEN: cabinet medical din Călăraşi . Asta e nivelul datelor ONRC & ANAF de la noi.

Pe industria Aeronautică ne este mai uşor, cu menţiunea că nu toate produsele şi serviciile acesteia sunt militare.

Pe industria Navală, ştim că România nu are capacitatea de a construi nave militare moderne singură, dar unele şantiere navale din ţară – cu acţionari mari companii din Vest – pot face asta până la lansarea la apă (nu dotarea).

Pe zona de Automotive este din nou mai facil, având în vedere că anumite companii sunt specializate pe zona militară şi le putem urmări individual, nu după întreg CAEN-ul agregat; la fel pe Optică şi Electronică sau Drone.

ISTORIA pe scurt – 120 de ani de aviaţie şi 116 ani de industrie aeronautică (da, atunci eram în vârf!)

Noi toţi ştim în România despre marii pionieri ai aviaţiei: inginerul Traian VUIA cu al său prim zbor pe 18 martie 1906, lângă Paris, cu un aparat mai greu decât aerul şi fără alte mijloace propulsoare (cum făcuseră inventatorii aclamaţi ai zborului cu avionul, fraţii Wright, cu 2 ani şi 3 luni mai devreme: Kitty Hawk pe 17 decembrie 1903).

Ştim despre aviatorul-inventator Aurel VLAICU; despre pionierul aviaţiei cu reacţie, inventatorul Henri COANDĂ.

Uităm uşor de alţi inventatori din domeniul aviaţiei şi rachetelor doar pentru că nu au fost etnici români, ci minoritari / străini stabiliţi aici: îmi permit să adaug doar 3 nume (deşi istoria aviaţiei şi a rachetelor e amplă).

La Sibiu (Hermanstadt pe atunci, în Evul Mediu), artificierul venit din Austria pe nume Conrad HAAS a inventat şi lansat prima rachetă cu 3 trepte (1529) din Europa şi din lume.     

Există rapoarte despre rachete în trepte, de uz militar, de pe vremea Chinei din secolele IX – XII AD, dar nu se ştie câte erau la nivel de artificii şi câte avansate. Chinezii au descoperit praful de puşcă şi au inventat rachetă. Dar cea modernă, auto-propulsată / balistică a fost inventată pe teritoriul României de azi, la Sibiu, de Conrad Haas.

Patru secole mai târziu, principiul rachetei în trepte a fost redescoperit de un alt sibian, Hermann Oberth şi pusă în aplicare de Wernher von Braun în preajma celui de-al doilea război mondial.

Nota mea: Născut în Sibiu, Hermann OBERTH era etnic german din Mediaş; a fost profesor de fizică la Sighişoara. Născut în Transilvania, atunci regiune din Austro-Ungaria, a devenit ulterior cetăţean al României şi al Germaniei.

Von BRAUN – discipolul său – a fost iertat de americani pentru rachetele V1 şi V2 care au terorizat Londra în al Doilea Război Mondial: a condus echipa care a dezvoltat la NASA racheta Saturn V a programului Apollo pe Lună.

În 1922, lucrarea sa de licenţă despre ştiinţa rachetelor a fost respinsă la Universitatea din Heidelberg, fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuşi tipărită folosind fonduri private şi a produs controverse în presă. Oberth a fost un critic al sistemului de învăţământ al vremii, comparându-l cu o maşînă cu farurile aţintite înapoi, lipsită de viziune de viitor. Îşi susţine licenţa cu aceeaşi lucrare în 1923 la Universitatea din Cluj, sub conducerea profesorului Augustin Maior. În 1923, Hermann Oberth a primit titlul de „profesor secundar” şi a fost numit la un liceu din Sighişoara. 

Loius BLÉRIOT * e un inginer şi inventator şi aviator din Franţa, nu de la noi, dar el a fost protagonistul primului miting aviatic din România (1909); iar cu firma fondată de el s-au pus bazele Întreprinderii Aeronautice Române de la Braşov, dar şi Tractorul (URSS a interzis României ocupate să producă avioane şi a confiscat utilajele, demontate şi trimise în Rusia; s-a făcut conversia fabricii spre utilaje agricole; ulterior, comuniştii României anti-Moscova au continuat tradiţia cu I.A.R.**). * 

100 ani de tradiţie – Fabrica de avioane IAR (Industria Aeronautică Română**) din oraşul Braşov, România, a fost înfiinţată în anul 1925, fiind o asociere între Statul Român, Astra Arad, joint venture cu grupurile franceze Bleriot-Spad şi Lorraine-Dietrich. A fost a 3-a fabrică de profil din România, în ordinea înfiinţării, după Cerchez*** & Co. în anul 1909 şi Astra Arad în anul 1923. **   

**    *** 

Ca o paranteză dincolo de industria aero, a fost scrisă recent o carte despre o companie aeriană-pionier de acum 100 de ani, ce a stat atât la baza Air France cât şi a TAROM. 

ISTORIA pe scurt – dincolo de avioane, industria grea a epocii interbelice avea şi componentă militară

Dincolo de aeronautică, România şi-a dezvoltat în perioada interbelică, şi o variată industrie militară ce producea arme de foc, muniţii, grenade, tunuri, blindate; dar da, mai ales avioane.

O fi contat pentru Regii şi guvernele noastre interbelice şi lecţia din Primul Război Mondial, când lipsa capacităţilor tehnologice şi industriale interne, cuplată cu corupţia mai marilor Armatei în domeniul achiziţiilor*, a dus la înfrângerea din prima parte a războiului, înainte de reorganizarea reuşită în 1917 de Generalul Berthelot.

* Vizibilă şi ulterior în interbelic: celebre au fost contractele cu Škoda din Cehoslovacia, pentru obuziere (tunuri):

    

Perioada Interbelică (după Marea Unire => până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)

Context: Statul Român a sprijinit dezvoltarea industriei de apărare pentru a reduce dependenţa de importuri — priorităţi: aviaţie, muniţii, armament uşor şi industrie grea (oţel, turnătorii).Principalele întreprinderi şi ce făceau:

·     Industria Aeronautică Română (IAR) — Braşov: întemeiată în 1925, a fost principala uzină aeronautică românească; a produs sub licenţă şi modele proprii (ex. IAR-80/81 — avion de vânătoare folosit în WWII).

·     SET (Societatea pentru Exploatări Tehnice) şi ICAR (Bucureşti): fabrici/ateliere aeronautice interbelice importante, producţie şi reparaţii de avioane, producţie sub licenţă.

·     Malaxa (complex industrial — Bucureşti şi ateliere conexe): grup industrial privat interbelic important (locomotive, echipamente grele), ce a dezvoltat şi linii de producţie pentru piese militare şi muniţie în anii ’30.

·     Uzinele Reşiţa / Arsenaluri / ateliere metalurgice: centre tradiţionale de metalurgie şi producţie de piese grele, importante pentru producţia de tunuri/rame şi alte componente.

·     Ateliere regionale şi fabrici de muniţii/arme (ex. Copşa Mică, Ploieşti — unităţi de muniţii; Cugir — ateliere de prelucrare, evoluând către armament): au susţinut producţia de muniţie, arme uşoare şi componente. (ex.: Cugir a început încă dinainte de război producţia de piese şi arme; s-a specializat mai mult în timp). 

Ce s-a produs notabil: avioane (IAR 80/81, PZL sub licenţă produse la IAR/SET), muniţii, tunuri/artilerie în atelierele grele, armament uşor / pistoale / mitraliere în atelierele specializate. Sursa: Wikipedia

 

În 1940–1944 România avea deja peste 20 de fabrici de armament, muniţii, avioane şi utilaje grele, dominate de IAR Braşov, Reşiţa, Cugir, Malaxa şi Arsenalul Armatei. Epoca Interbelică a pus aşadar bazele industriei aero şi centre metalurgice / mari grupuri private (IAR, SET, Malaxa, Reşiţa, Cugir), orientate spre autonomie militară.

 

 

ISTORIA pe scurt – Comuniştii au extins şi diversificat cum au putut industria de apărare a României

A existat o rămânere în urmă inerentă faţă de perioada anterioară: mă refer în termeni relativi, comparabili, că nivel al industriei autohtone de profil faţă de ce se producea în aceeaşi perioada în ţările cele mai avansate.

Rămânerea în urmă fusese cauzată de 2 factori: Nr. 1 = IZOLAREA faţă de Occident după intrarea forţată în << lagărul Socialist >>, în Tratatul de la Varşovia şi în organizaţia de comerţ a ţărilor socialiste CAER (Comecon).

Al doilea, deşi URSS avea super-ingineri, inventatori şi specialişti, tehnologie de top cel puţîn în anii ‘50-‘60 ai secolului XX (vizibilă şi în pionieratul în cucerirea spaţiului cosmic), ţările-satelit că România nu beneficiau de ultimele tehnologii (parţial de înţeles, nici SUA nu trimit azi aliaţilor NATO / din Asia chiar ultima lor tehnologie).

Astfel, România a trebuit să se bazeze pentru avans tehnologic pe propriii ingineri, cercetători – dar şi spioni – mai ales după desprinderea de Moscova a generaţiei lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi ulterior a lui Ceauşescu.

Ulterior, când << DISIDENŢA >> reală sau disimulată a dictatorilor comunişti ai României faţă de Moscova ne-a netezit drumul către o dezgheţare faţă de Occident, la IAR Braşov au fost produse sub licenţă elicoptere PUMA Franco-Britanice (dar şi Alouette). Deşi aparţineau unui bloc militar << duşman >>. Spre iritarea Uniunii Sovietice.

Care URSS nu îi oferise lui Ceauşescu motorul de avion supersonic dorit: IAR 93 << Vultur >> sau IAR 99 << Şoim >> produse la Craiova au rămas subsonice, şi de atac …dar mai mult de antrenament, fiind rezultatul colaborării cu Iugoslavia lui Tito, o altă ţară Socialistă rebelă, << nealiniată >> în plan internaţional şi chiar ostilă Moscovei.

Auzisem şi legenda (?) prin care spionajul românesc ar fi furat un tanc din Israel şi l-a adus să fie studiat şi copiat.

Blocada şi izolarea faţă de de Occident sau faţă de URSS – puterea dominantă din lagărul estic – nu au fost permanente şi nici ermetice; au permis şi colaborări şi transferuri tehnologice; sau achiziţii de tehnică militară.

Unele dintre cele mai bune analize pe perioada socialistă pot fi citite în cărţile şi articolele istoricului Petre Opriş:

  

Perioada Comunistă (1945–1989) – Context scurt: Naţionalizare (1948) şi reorganizare pe model sovietic — industria de apărare devine masivă, integrată în întreprinderi de stat; accent pe autonomie, producţie pentru export către pieţele pactului estic şi alte ţări. Principalele structuri / companii / fabrici:

 

·     Uzinele de arme şi muniţîi (ex. Fabrică de Arme Cugir): unul din centrele-cheie pentru arme uşoare şi muniţii; a continuat şi s-a extins sub stat.

·     Uzine grele (Reşiţa, Malaxa transformat/naţionalizat în structuri de stat): producţie pentru armament greu, piese mecanice, muniţie.

·     Uzine de dezvoltare aerospaţială şi mentenanţă (IAR — reinventare / reorganizare în sistem de stat): producţie şi întreţinere aeronave, componente; activitate continuă sub regim naţionalizat.

·     Arsenaluri şi ateliere specializate (Arsenalul Armatei, uzine pirotehnice, fabrici de componente electronice şi optice — baze pentru armament modernizat): linii de producţie pentru muniţie, arme antitanc, lansatoare, componente.

·     Organizarea industrială unificată (precursoare ale ROMARM): după 1989 s-a centralizat şi reformat sub numele ROMARM (companie de stat care ulterior a preluat filialele istorice), dar multe din facilităţi şi management erau deja sub controlul statului în perioada comunistă.

Caracteristici şi rezultate ale perioadei comuniste – Sursă: Wikipedia

·     Producţie pe scară largă pentru consum intern şi export (blocul sovietic şi aliaţi din „Sud”/„Non-aliniate”).

·     Accent pe compatibilitate cu tehnică sovietică (licenţe, tipuri inspirate din modele sovietice), dar şi pe soluţîi autohtone pentru anumite sisteme.

 

·     După 1960–1970, un plus de sofisticare tehnică la anumite uzine, dar în general echipamente şi tehnologie au început să rămână în urmă spre finalul anilor ’80; multe instalaţîi au trecut ulterior prin restructurări.  

 

Industria de Apărare a României – Sinteză cronologică pe perioada Comunistă (1945–1989)

 

 

 

 

În perioada comunistă România a dezvoltat o industrie de apărare integrată: arme uşoare şi muniţii (Cugir, Sadu, Mija, Tohan), vehicule blindate (Moreni, Mizil, Automecanica Mediaş), avioane (IAR Braşov, Craiova, Bacău), optică şi electronice (Pro Optica, IOR Bucureşti), susţinută de industria grea (Faur, Reşiţa, IMGB).

S-au naţionalizat, extins şi organizat industrial apărarea la scară mare (uzine de arme, muniţii, reparaţii aeronave, producţie grea), iar multe dintre aceste unităţi au devenit ulterior filialele companiilor de stat (precursoare ROMARM >1990). Sursa: Wikipedia

ISTORIA recentă: anii Tranziţiei eşuate au consfinţit rămânerea în urmă a industriei de profil militar.

Pe zona de industrie Aeronautică au existat 2 mari avantaje în ce priveşte companiile de profil, faţă de cele de armament integrate în regia ROMARM: privatizarea MEBO (cu managerii) şi listarea la bursă de valori BVB a Turbomecanica şi a Aerostar, care a dus la transparenţă şi rezultate financiare decente, deşi nu spectaculoase.

IAR Braşov e încă cu capital de stat – are rezultate decente şi contracte în toată această perioada.

Probleme mari au însă companiile de stat Romaero Bucureşti (aflată de ani buni în insolvenţă) şi Avioane Craiova, care a devorat banii pentru programul de modernizare a 10 IAR 99 Şoim şi a reuşit să livreze doar o bucată* sau 5 după alte surse, dar niciunul omologat, gata de predare-primire către baza de antrenament Boboc.

*                            

Din << rugină post-comunistă >>, metaforă prin care mă refer mai degrabă la managementul deficitar al multor companii ce nu s-au adaptat, singură luminiţa din sector a fost păstrarea unor competenţe inginereşti…

Iar aceste competenţe – fie de ingineri, fie de tehnicieni şi maiştri de profil, fie de cercetători – au atras cert firmele străine nou-venite, care devin tot mai multe: acestea nu produc cap-coadă avioane sau elicoptere**, ci subansamble, dar integrează România în marile lanţuri industriale de valoare adăugată şi cercetare-dezvoltare.

** cu excepţia Airbus Helicopters Ghimbav – JointVenture cu 60% Airbus, 40% IAR – care poate şi asambla aparate

Astfel, anii integrării cu succes în NATO&UE au adus investititi străine directe pe Aero (manufactură piese de schimb şi subansamble), însă rar în Apărare [ până azi, când şi acest sector “decolează”]

Investitorii străini noi tip FDI-ISD – au venit fie la Braşov / Ghimbav (brownfield – JV cu Airbus Helicopters din Franţa), fie GREENFIELD (“pe loc verde” – fabrici de la zero): lângă Baia Mare (grupul Alu Menziken / Montană), la Iaşi (BMT Group Ltd, fost British Maritime Technology), la Turda (Sonaca din Belgia), la Craiova (Diehl din Germania – ultimul anunţat, în curs de construire). Un tablou recent al sectorului Aeronautic al Românei, via ZF:

Există aşadar mai multe companii legacy / istorice ce fac piese sau repara aeronave: IAR Braşov, Aerostar Bacău, Turbomecanica, Aeroteh, Aerofina, Romaero, Avioane Craiova, lângă care au apărut investitorii străini ISD-FDI:

Airbus Helicopters Braşov, Premium Aerotech (Germania, din grupul Airbus, redenumită Airbus Aerostructure în tabelul de sus), grupul Montana Baia Mare (Universal Alloy Corp, Alu Menziken*), Sonaca Turda şi BMT la Iaşi.

* fabricile Montana aveau CAEN prelucrarea aluminiului, de asta nu apar în tabel; nici Carfil de mai jos nu apare.

 

Foarte importantă e şi existenţa CARFIL SA Braşov – divizie a CN ROMARM SA – care deja produce Drone militare cu Periscope Aviation SUA şi probabil tot aici se va dezvolta noul HUB de drone în colaborare cu Ucraina.

De asemenea, extrem de importante sunt şi Institutele de Cercetare pe Aeronautică, toate la Bucureşti: Elie Carafoli INCAS, INCD Turbomotoare Comoti, STRAERO, dar şi divizia de R&D a grupului AIRBUS Defense & Space.

Şi nu aş uita o companie care are o puternică filială de cercetători şi IT-işti la Bucureşti (cifra afaceri 43 mil. euro în 2024 – CAEN Software): THALES, gigantul din Franţa, loc 9 mondial în sectorul Aero-Defense la capitalizare bursieră** şi 4 în Europa, ce face de la sisteme ochire blindate şi rachete până la cybersecurity şi sateliţi militari.

 

**