”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sprijină activitatea pescarilor din zona Mării Negre, prin finanţarea modernizării şi extinderii infrastructurii pescăreşti a portului Midia din judeţul Constanţa. Alocarea financiară totală gestionată de către Direcţia Generală Pescuit – AM POPAM pentru acest apel este de 9.282.910 euro. Prin dezvoltarea infrastructurii acestui port multifuncţional activitatea pescarilor va fi mult îmbunătăţită datorită facilitării debarcării şi pregătirii pentru plasarea pe piaţă a capturilor din pescuitul marin şi din apele interioare, în condiţii de menţinere a calităţii produselor, precum şi prin asigurarea unui control mai eficient al activităţilor de pescuit şi de colectare de date, contribuind astfel la durabilitatea pescuitului în zonă”, informează ministerul.
Prin finanţarea acestei acţiuni, DGP AM POPAM contribuie la dezvoltarea infrastructurii portuare, răspunzând astfel nevoilor pescarilor din zona Mării Negre.
Alocarea financiară totală atribuită pentru întreg Programul pentru Pescuit şi Acvacultură este de 232.072.724 euro, aferentă perioadei de programare 2021-2027, din care contribuţia UE reprezintă 162.450.905 euro.
Implementarea acestui program urmăreşte să contribuie la:
- dezvoltarea unui pescuit comercial durabil marin şi în apele interioare;
- o acvacultură durabilă şi competitivă, care să folosească eficient resursele disponibile;
- organizarea pieţei pescăreşti, inclusiv la consolidarea organizaţiilor pescăreşti şi la sprijinirea lanţului scurt de comercializare;
- dezvoltarea zonelor pescăreşti, punând în valoarea oportunităţile oferite de economia albastră durabilă.