Inflaţia din zona euro a scăzut în august la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, de 2,2%, susţinând reducerea dobânzilor în septembrie

Inflaţia din zona euro a scăzut în august la un minim din ultimii trei ani, de 2,2%, au arătat vineri datele semnal ale agenţiei de statistică Eurostat, mărind aşteptările pentru o reducere a dobânzii cheie de către Banca Centrală Europeană în septembrie, transmite CNBC.

Încetinirea inflaţiei de la 2,6% în iulie a fost în conformitate cu prognoza economiştilor chestionaţi de Reuters.

Inflaţia de bază – excluzând componentele mai volatile ale energiei, alimentelor, alcoolului şi tutunului – a încetinit la 2,8% în august, de la 2,9% în iulie, potrivit unui sondaj Reuters.

Euro a continuat să scadă faţă de lira sterlină după publicarea datelor, tranzacţionându-se cu 0,1% mai jos, la 0,8408 lire sterline pe unitate. Euro a crescut cu 0,04% faţă de dolarul american, până la 1,1083 dolari pe unitate, în timp ce investitorii se pregătesc pentru reducerea ratei dobânzii de către Rezerva Federală, în septembrie.

Aceasta vine după ce creşterile de preţ din Germania, cea mai mare economie a zonei euro, au încetinit peste aşteptări, la 2%, în august,, pe o bază armonizată a zonei euro.

Economiştii de la ING se aşteaptă ca inflaţia de bază în zona euro să rămână cu încăpăţânare peste 2,5% pentru restul anului, pe fondul rigidităţii bunurilor şi serviciilor.

 

Cod roşu de ploi torenţiale şi furtuni, în judeţul Constanţa

Incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia este legitimă, afirmă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg