Inflație de concedii medicale în România. Casele județene de asigurări admit: NU avem pârghii legale să verificăm

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Buzău solicită modificarea legislaţiei privind verificarea persoanelor care beneficiază de concedii medicale, în situaţia în care actualele prevederi nu permit o supraveghere temeinică a pacienţilor, atât din punct de vedere fizic, cât şi scriptic.

CJAS Buzău a înregistrat, pe parcursul anului 2024, aproximativ 58.000 de concedii medicale, reprezentând peste 320.000 de zile de prestaţii suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), motivate de necesitatea tratării unor boli obişnuite, sarcini şi neoplazii. În urma verificărilor documentelor care au stat la baza eliberării concediilor medicale, nu au fost descoperite nereguli, ca urmare a faptului că nu există un control temeinic al pacientului, atrag atenţia responsabilii instituţiei.

„CJAS efectuează un control al concediilor medicale, dacă ne sesizează un angajator cu privire la emiterea unui concediu medical, noi, CJAS, suntem obligaţi să facem un control. Nu avem pârghiile necesare de a controla. Anul trecut au fost două controale ca urmare a sesizării angajatorilor, un control din partea noastră şi 8 controale tematice. În 11 controale au fost verificate 5.959 de concedii medicale, nu s-a dat nicio sancţiune, nicio amendă. De ce? Pentru că erau în regulă. Nu sunt controale inopinate, sunt controale operative sau tematice. Ne ducem la furnizorul de servicii medicale, la medicii prescriptori, este înscris pacientul în data de, numele, prenumele, diagnostic, semnături, pentru concediu medical de urgenţă nu-i trebuie adeverinţă, dacă este pe Cod 01 de boală obişnuită îi trebuie adeverinţă şi atât. Ce este în spatele bolii, prescripţii nu putem verifica, nu avem dreptul să verificăm dacă concediul medical cu acea boală are în spate analize, consum de medicamente”, a precizat directorul CJAS Buzău, Simona Anghel.

Potrivit conducerii Casei, există o nevoie acută de personal care să poată efectua verificările, în contextul unor modificări legislative care să le permită acest lucru.

„La CJAS avem un singur medic care se ocupă de programele naţionale de sănătate, nu avem medici experţi în medicina muncii. Dacă mai rămân concediile la casele de sănătate şi nu se schimbă legea în ceea ce priveşte controlul şi verificarea, o să intrăm în colaps. Vin angajatorii şi ne spun, nu este bolnav, este plecat în Norvegia. Am sesizare, nu am cum să ajut. A fost o prevedere, la medicul care îţi prescria concediul medical făceai o declaraţie pe proprie răspundere în care îţi alegeai reşedinţa unde stăteai pentru recuperare şi putea fi verificat, dar a picat. Dacă nu avem o legislaţie foarte bine pusă la punct, scăpăm din mână, deja sunt scăpate din mână aceste concedii medicale. Reversul este grav, plăţile către angajatori întârzie, deja suntem la cererile din luna mai a anului trecut şi noi stăm foarte bine pentru că suntem la verificat, la zi”, a mai spus Simona Anghel.

Cele mai multe dintre concediile medicale au fost solicitate de beneficiari pentru boli obişnuite, sarcini şi neoplazii.

Victor Ponta și Ion Ceban dându-și mâna la Chișinău în fața unei statui dedicate Reginei Maria, subliniind colaborarea româno-moldovenească.

Victor Ponta, la Chișinău: Voi fi Președintele tuturor Românilor, indiferent unde se află pe acest Pământ!

VIDEO Incident la Casa Albă: Un copil trece de bariera de securitate – A fost dus înapoi de agenții Secret Service