Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, ameninţă Coreea de Sud cu un ‘dezastru oribil’

„În momentul în care o dronă sud-coreeană va fi descoperită din nou pe cerul de deasupra capitalei noastre, se va produce cu siguranţă un dezastru oribil”, a declarat înt-un comunicat Kim Yo Jong, unul dintre cei mai importanţi purtători de cuvânt ai regimului nord-coreean.

Phenianul a afirmat vineri că vecinul de la sud a trimis drone cu pliante de propagandă în spaţiul aerian nord-coreean pe 3 octombrie, apoi miercuri şi joi.

Dronele au aruncat pliante de propagandă ostile regimului de la Phenian care conţineau „calomnii odioase”, potrivit agenţiei nord-coreene KCNA.

Ministrul sud-coreean al apărării, Kim Yong-hyun, a negat iniţial afirmaţia, dar statul major interarme şi-a schimbat ulterior poziţia, declarând într-un comunicat că „nu poate confirma dacă acuzaţiile nord-coreene sunt adevărate sau nu”.

Refuzul Seulului de a confirma înseamnă că dronele au fost trimise de „gangsteri militari”, a mai declarat Kim Yo Jong sâmbătă.

Ministerul nord-coreean de Externe a adresat un „ultimatum final” Coreei de Sud, cerându-i să înceteze ceea ce consideră a fi un lanţ de „provocări intolerabile”.

Fotografii prezentate a fi din pliantele de propagandă au fost publicate de presa oficială nord-coreeană, însoţite de o imagine neclară a unei „drone fără pilot”.

În ciuda încercărilor autorităţilor de a-i împiedica, activişti sud-coreeni lansează de ani de zile în direcţia nordului baloane care conţin propagandă şi dolari americani, acţiuni care au înfuriat Phenianul.

Din luna mai, Coreea de Nord a lansat aproape 5.000 de baloane încărcate cu gunoi spre sud, afirmând că sunt represalii la baloanele aruncând propagandă lansate de activiştii sud-coreeni.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, Phenianul a lansat vineri seară o nouă serie de baloane pline cu gunoaie.

Relaţiile dintre cei doi vecini sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, liderul nord-coreean Kim Jong Un numind în acest an Coreea de Sud drept „principalul inamic” al ţării sale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Planeta noastră se află în pragul unor schimbări ireversibile: cei mai reputați oameni de știință spun că omenirea atârnă de un fir de păr

Iranul şi Hezbollah dezmint informaţiile conform cărora ar fi discutat cu Hamas în legătură cu atacurile din 7 octombrie 2023