Valorile traficului înregistrează o creştere pe sensul de coborâre al DN 1, dinspre Braşov către Ploieşti, circulându-se pe alocuri în coloană între staţiunile Azuga şi Buşteni, a anunţat, marţi, Infotrafic.
Potrivit Infotrafic, datele sunt de la ora 13,00, iar rutele alternative la DN 1 recomandate sunt DN 1A Braşov – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti, DN 73 Braşov – Câmpulung – Piteşti sau Sinaia – DN 71 – Târgovişte – Bucureşti.
Reprezentanţii Infotrafic le atrag atenţia cetăţenilor să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să se asigure înainte de a schimba direcţia sau banda şi să semnaleze din timp această intenţie. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)