Denis-Laurean Popescu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz în proba de 50 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin.
Popescu a încheiat proba cu timpul 23.43. Aurul a fost câştigat de portughezul Diogo Ribeiro (23.01) şi argintul de ucraineanul Vladislav Bukhov (23.09).
Vlad-Ştefan Mihalache, care a concurat şi el în finala la 50 m fluture, a ocupat locul 7 (23.74).
Pentru Denis Popescu este a doua medalie la Samorin, după aurul de la 100 m fluture.
Tot sâmbătă, Rebecca Diaconescu a ocupat locul patru în seria rapidă în proba de 1.500 m liber feminin.
De asemenea, David Popovici a câştigat medalia de aur la 100 m liber, cu timpul de 46.71, un nou record european al probei. Pentru Popovici este a treia medalie de la Samorin, după aurul la 200 m liber şi bronzul la 50 m liber.