INS: 77,6% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemul public de alimentare cu apă în anul 2024/ Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est

#image_title

Mai mult de trei sferturi din populaţia rezidentă a României era anul trecut conectată la sistemul public de alimentare cu apă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est, unde peste jumătate din populaţie nu are apă curentă.

”În anul 2024 populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă a fost de 14.782.059 persoane, reprezentând 77,6% din populaţia rezidentă a României, cu 76.578 persoane mai mult decât în anul 2023. Creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite”, arată datele INS.

La nivelul regiunilor de dezvoltare,  în anul 2024, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea BucureştiIlfov (97,9%), urmată de regiunea Sud-Est (89,8%).

Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (53,6%), urmată de regiunea Sud-Muntenia (70,7%).

Distribuţia apei

În anul 2024 volumul de apă distribuită a fost de 3,053 miliarde metri cubi, cu circa 914.538.000 m3 mai mult decât în anul 2023. Creşterea cea mai importantă s-a înregistrat în agricultură, volumul de apă distribuită fiind cu 660.617.000 m3 mai mare.

Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (30,8%), respectiv Argeş-Vedea (18,6%).

 

 

Tony Blair salută un ”plan Trump” de tranziţie în Fâşia Gaza ”îndrăzneţ şi inteligent” şi îi mulţumeşte preşedintelui american pentru ”leadership şi hotărâre”

Nicole Kidman şi Keith Urban se despart după aproape 20 de ani