Economiștii susțin însă că o astfel de creștere este exagerată.
„Într-adevăr, punctual, pe anumite produse alimentare, putem să avem o creștere majoră a prețurilor, dar pentru produsele de larg consum, din punctul meu de vedere, creșterea va fi în sensul inflației așteptate și conform prognozei BNR, undeva în 5-7% până la finalul anului 2025”, a declarat profesorul de economie Radu Ciobanu, la Digi24.
În sectorul imobiliar, dezvoltatorii preconizează o scumpire de 33% a locuințelor, din cauza creșterii costurilor cu forța de muncă și impozitelor.
„Este cumva o creștere aș putea spune nenaturală, ea este cauzată de mai multe lucruri, în primul rând să nu uităm faptul că în construcții am avut și eliminarea taxelor la începutul acestui an, lucru care a făcut ca prețurile cu forța de muncă să crească, avem creșteri de impozite și sunt mai multe laturi, inclusiv impozitul pe dividende și multe alte impozite care au fost introduse”, a declarat Bogdan Ivan, președintele Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România, pentru sursa citată.
Ce alimente și servicii s-au scumpit în debutul anului 2025
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), anul 2025 a debutat cu o serie de scumpiri pentru mai multe categorii de mărfuri alimentare și servicii.
În topul scumpirilor se regăsesc margarina, care s-a scumpit cu 19,52% comparativ cu ianuarie 2024, serviciile poştale, cu 19,14%, și cele de apă, canal, salubritate, cu 12,41%.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 4,54% comparativ cu ianuarie 2024.
Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la: margarină (19,52%), fructe proaspete (11,05%) şi alte legume şi conserve de legume (10,66%).
La capitolul mărfuri nealimentare, în ianuarie 2025, faţă de ianuarie 2024, cel mai mult s-au scumpit: detergenţii, cu 11,97%, articolele chimice, cu 8,86%, tutunul şi ţigările, cu 8,67%.