INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut uşor în primele şapte luni, faţă de perioada similară de anul trecut

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a scăzut, în primele şapte luni, faţă de perioada similară din 2023, atât ca serie brută, cu 0,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,5%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VII.2024, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2023, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 0,7%, ca urmare a scăderii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-10,7%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-8,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-7,6%) şi comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-1,3%)”, arată datele INS.

Creşteri au înregistrat: comerţul cu ridicata nespecializat (+15,2%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+7,6%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+6,6%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+4,3%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada ianuarie-iulie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, pe ansamblu, a scăzut, cu 0,5%.

Iulie 2024 comparativ cu iunie 2024

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2024, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 14,0%, datorită creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+81,4%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+21,4%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+12,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+6,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+6,6%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+3,1%) şi din comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2,5%).

Comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri a scăzut cu 6,5%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2024, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,3%.

Iulie 2024 comparativ cu iulie 2023

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2024, comparativ cu luna iulie 2023, a crescut, pe ansamblu, cu 2,4%, datorită creşterii comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+26,9%), comerţului cu ridicata nespecializat (+15,7%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+7,9%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+3,7%) şi activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+3,2%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-6,5%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-5,2%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-2,4%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2024, comparativ cu luna iulie 2023, a scăzut, pe ansamblu, cu 2,2%.

 

Domeniul în care Turcia și Statele Unite își dezvoltă cooperarea

Premiera de gală „Moromeţii 3” va avea loc la Teatrul Naţional Bucureşti în 13 noiembrie – VIDEO