INS: Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în primele şase luni, au crescut cu 3%, la 5,786 milioane persoane. Aproape 20% au fost turişti străini, cei mai mulţi din Germania, Italia şi SUA

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primul semestru, au însumat 5,786 milioane persoane, în creştere cu 3% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Sosiri şi înnoptări ale turiştilor în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2024

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 01.01.-30.06.2024, au însumat 5.786.100 persoane, în creştere cu 3% faţă de perioada 01.01.-30.06.2023. Din numărul total de sosiri, în perioada 01.01.-30.06.2024, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,8%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 18,2%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 01.01.-30.06.2024 au însumat 11.316.000, în creştere cu 2,1% faţă de cele din perioada 01.01.-30.06.2023”, arată datele INS.

Din numărul total de înnoptări, în perioada ianuarie-iunie 2024, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,6%. Durata medie a şederii în perioada 01.01.-30.06.2024, a fost de 1,9 zile la turiştii români, iar la turiştii străini 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada ianuarie-iunie 2024 a fost de 25,6% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe judeţe, în primele şase luni ale anului, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (942.800 persoane), Braşov (667.900 persoane) şi Constanţa (357.600 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.883.800 persoane), Braşov (1.242.000 persoane) şi Constanţa (919.200 persoane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 01.01.- 30.06.2024 au provenit din: Germania (102.700 persoane), Italia (102.500 persoane) şi S.U.A. (63.000 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-30.06.2024 de 6.260.000 persoane, 2.238.100 dintre aceştia provenind din ţările Uniunii Europene. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai folosite de vizitatorii străini (78,8% din totalul sosirilor perioadei). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primul semestru al anului de 8.332.900 persoane, 69,6% dintre aceştia folosind mijloacele de transport rutiere şi 29,6% mijoacele de transport aeriene.

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna iunie

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iunie 2024 au însumat 1.330.200 persoane, în creştere cu 4,9% faţă de cele din luna iunie 2023. Din numărul total de sosiri, în luna iunie 2024, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,6%, iar sosirile turiştilor străini 17,4%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iunie 2024 au însumat 2.830.300, în creştere cu 1,8% faţă de cele din luna iunie 2023. Din numărul total de înnoptări, în luna iunie 2024, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 16,3%. Durata medie a şederii în luna iunie 2024 a fost de 2,2 zile la turiştii români iar la turiştii străini de 2,0 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iunie 2024 a fost de 31% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna iunie 2023.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna iunie 2024 au însumat 1.306.100 persoane. Vizitatorii străini din ţările Uniunii Europene au reprezentat 25,2% din totalul acestora, fiind în număr de 329,1 mii. Utilizarea mijloacelor de transport rutier a reprezentat 84,7% din totalul sosirilor lunii iunie 2024.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna iunie 2024 au însumat 1.345.400 persoane, 77,9% dintre aceştia preferând utilizarea mijloacelor de transport rutiere şi 21,3% a mijloacelor de transport aeriene.

 

INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 17,3% în trimestrul II 2024 faţă de trimestrul II 2023, la 137.467 unităţi

JO, baschet feminin: Spania şi SUA, singurele echipe neînvinse înaintea sferturilor de finală, care încep miercuri