INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele patru luni, ca serie brută, cu 1,2%

#image_title

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele patru luni, comparativ cu aceaşi perioadă din 2024, atât ca serie brută cu 1,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,7%, arată datle Institutului Naţional de Statistică (INS).

”Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-30.IV.2025 a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,2% mai mică comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2024, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri la: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-15,3%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-10%)”, arată datele INS.

Creşteri au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+22%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+7,7%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+0,9%).  

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada ianuarie-aprilie 2025, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,7% mai mică comparativ cu perioada similară din 2024.

Aprilie 2025 comparativ cu martie 2025

 În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna aprilie 2025, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 0,9%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+1,8%) şi la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+1,4%).

Scăderi au înregistrat: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,1%) şi activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-2%). 

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2025, faţă de luna precedentă, a crescut cu 1,6%.

Aprilie 2025 comparativ cu aprilie 2024

 Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna aprilie 2025, a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,3% mai mare faţă de luna aprilie 2024, datorită creşterilor înregistrate la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+14,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+3,7%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+2,4%).

Scăderi au înregistrat: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-8,9%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-2,5%).

 Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2025 a crescut cu 1,2%, comparativ cu luna aprilie 2024.

 

 

 

Percheziţii într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept/ Sunt vizate două persoane fizice şi o persoană juridică/ Acuzaţiile se referă la operaţiuni ilegale cu arme de foc militare

Olt: Şoferul unui microbuz şcolar a agresat sexual de mai multe ori o elevă de 12 ani / Bărbatul şi-a recunoscut faptele şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei / El a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare