Institutul Naţional de sănătate Publică (INSP) anunţă joi că, în săptămâna 19 – 25 ianuarie, au fost înregistrate 17 decese provocate de virusul gripal, bilanţul actualului sezon gripal ajungând la 57 de decese. Numărul cazurilor de gripă este în creştere faţă de săptămâna precedentă, cele mia multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Constanţa şi Prahova.
Conform datelor INSP, în săptămâna 19.01.2026 – 25.01.2026 (S 04/2026) au fost raportate: 104.973 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrânduse cu 8,7% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (96.582) şi cu 21.4% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (133.635). Variaţia în minus faţă de media calculată de 117.279 a cazurilor din ultimelor sezoane (2018-2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 10.5%.
De asemenea, au fost înregistrate 8.499 cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 6.287 înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 10.950 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi de 1.6 ori mai multe faţă de media ultimelor 5 sezoane (5.436).
Cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate judeţe, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (1.204) şi în judeţele Constanţa (837) şi Prahova (753).

Au fost consemnate şi 61 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 19 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 57 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
Sunt 328 cazuri de gripă confirmată de laborator (56 cu virus gripal AH3, 8 cu virus gripal AH1 şi 264 cu virus gripal A nesubtipat). De la începutul sezonului au fost raportate: 1.235 cazuri de gripă confirmate de laborator.
”Au fost comunicate 17 decese noi confirmate cu virus gripal. Până în prezent au fost comunicate 57 decese confirmate cu virus gripal. (…) Cele 57 de decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă:1 la 5-14 ani; 3 la 15-49 ani; 6 la 50-64 ani; 47 la ≥65 ani”, precizează INSP.
Până la data de 25.01.2026 au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.293.815 de vaccinări antigripale – 1.267.240 fiind pentru grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat – din care 6.075 vaccinări antigripale în farmaciile comunitare autorizate.


