Un număr de 4.730 de cazuri noi de infecţie COVID-19 au fost înregistrate în săptămâna 26 august – 1 septembrie, în scădere cu 14,2% la sută faţă de săptămâna anterioară, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, au fost raportate 35 de decese, din care patru survenite anterior perioadei de referinţă.
Potrivit raportului publicat, marţi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în săptămâna 26 august – 1 septembrie au fost înregistrate 4.730 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în scădere cu 14,2% faţă de săptămâna precedentă. 1.320 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare.
Totodată, s-au raportat 35 de decese (18 bărbaţi şi 17 femei) datorate COVID-19: 31 de decese noi, 4 decese care au survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, o singură persoană fiind fără comorbidităţi. Decesele au fost înregistrate la categoriile de vârstă: 50-59 de ani (2), 60-69 de ani (3), 70-79 de ani (9) şi 80 de ani şi peste (21).
În acelaşi interval, au fost efectuate 1.079 de teste RT-PCR şi 17.356 de teste rapide antigenice, cu 7,2% mai puţine decât în săptămâna anterioară. Rata pozitivităţii a fost de 25,7%, în scădere cu 2,1%.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.566.208 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 69.103 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În total, au fost prelucrate 14.026.623 de teste RT-PCR şi 14.958.882 de teste rapide antigenice.