Statisticile Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că din 3 iunie până în 12 septembrie, la nivel naţional, s-au înregistrat 54 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, provocat prin înţepătura ţânţarilor. Şase dintre aceste cazuri încă necesită confirmare. Dintre pacienţii diagnosticaţi cu această infecţie, cinci au decedat. Numărul de îmbolnăviri este mai mare în mediul urban decât în mediul rural, în Capitală fiind raportate cele mai multe îmbolnăviri. Autorităţile vin cu o serie de recomandări către populaţie, pentru a preveni infectarea.
„De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (03.06.2024) până la data de 12.09.2024 s-au înregistrat 54 cazuri dintre care 48 cazuri confirmate şi 6 cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile. Din aceste cazuri 5 au decedat” arată cele mai recente statistici ale INSP.
Dintre pacienţii diagnosticaţi, 33 sunt bărbaţi şi 21 sunt femei. Cazuri mai numeroase s-au înregistrat în mediul urban, de unde provin 28 dintre pacienţii diagnosticaţi.
„Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritoriala de expunere) este: Municipiul Bucureşti (8), judeţul Argeş (1), judeţul Bacău (4), judeţul Bihor (1), judeţul Bistriţa Năsăud (2), judeţul Botoşani (2), judeţul Brăila (5), judeţul Buzău (1), judeţul Cluj (4), judeţul Constanţa (2), judeţul Dâmboviţa (2), judeţul Giurgiu (2), judeţul Ilfov (2), judeţul Iaşi (2), judeţul Mureş (3), judeţul Prahova (1), judeţul Sibiu (1), judeţul Sălaj (1), judeţul Satu Mare (2), judeţul Suceava (6), judeţul Teleorman (2). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut expunerea in Italia (Milano) şi a fost raportat de DSP Dâmboviţa”, precizează INSP.
Dintre cele cinci decese, trei au fost înregistrate în judeţul Suceava şi câte unu în municipiul Bucureşti şi în judeţul Sălaj.
În ceea ce priveşte grupele de vârstă, cei mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi sunt încadraţi în categoria 70-79 de ani, fiind vorba despre 17 pacienţi diagnosticaţi cu infecţia West Nile. Alţi 13 pacienţi infectaţi au vârste cuprinse între 60 şi 69 de ani. Cel mai puţin afectate sunt persoanele tinere.
Autorităţile din domeniul sănătăţii publice recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă folosind prin plase de protecţie la ferestre; să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei şi să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.