Inspecţia Muncii, campanie naţională de control în sectorul HORECA: Au fost descoperite 161 de persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei

#image_title

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, anunţă, miercuri, că Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 21–26 iulie 2025, o campanie naţională de control în sectorul HORECA, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma controalelor fiind descoperite 161 de persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei, pentru încălcări ale legislaţiei în vigoare.

”Continuăm acţiunile de control cu HoReCa, pentru a ne asigura că legea este respectată. Îmi doresc ca oamenii care muncesc din greu să fie protejaţi. Munca cinstită trebuie răsplătită, nu exploatată. Angajaţii merită condiţii sigure, corecte şi demne”, a scris ministrul Muncii pe Facebook. 

 
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 21–26 iulie 2025, o campanie naţională de control în sectorul HORECA, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

 
”În cadrul acţiunilor de control din această perioadă, au fost identificate 161 de persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei, pentru încălcări ale legislaţiei în vigoare”, arată comunicatul Inspecţiei Muncii. 

 
Potrivit instituţiei, sectorul HORECA utilizează frecvent lucrători sezonieri, temporari sau cu caracter zilier, inclusiv pentru activităţi calificate, pentru care legislaţia impune încheierea unui contract individual de muncă.

 
”Având în vedere caracterul sezonier al activităţilor, s-a constatat că angajatorii din domeniu au tendinţa să minimalizeze riscurile existente privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă, dar şi să eludeze obligaţia încheierii contractului individual de muncă, precum şi reglementările legale privind timpul de muncă şi de odihnă. În acest context, lucrătorii din acest sector de activitate sunt expuşi unor riscuri specifice la locul de muncă, cum ar fi: arsuri, tăieturi, alunecări pe pardoseală umedă, ventilaţie insuficientă, expunere la substanţe chimice, perioade îndelungate de activitate în poziţie ortostatică, activităţi repetitive, stres, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, manipularea manuală a maselor, temperaturi extreme, zgomot ridicat şi riscuri asociate echipamentelor electrice neconforme”, precizează Inspecţia Muncii. 
 

”Inspectorii de muncă au efectuat 888 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi 671 de controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru a identifica cazurile de muncă nedeclarată şi pentru a descuraja acest fenomen prin sancţiunile aplicate, dar şi pentru a se asigura că sunt respectate condiţiile de securitate şi sănătate în muncă.

 
În urma controalelor din domeniul relaţiilor de muncă, au fost depistate 161 de persoane care lucrau la negru şi au fost aplicate 419 sancţiuni contravenţionale, din care 256 au fost amenzi, în cuantum de 3.710.800 lei.
 
”Pentru remedierea neconformităţilor constatate au fost dispuse 1.068 de măsuri. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate 733 sancţiuni contravenţionale, din care 135 au fost amenzi în cuantum de 762.500 lei, iar pentru remedierea neconformităţilor constatate au fost dispuse 898 de măsuri.  În cadrul campaniei, inspectorii de muncă au verificat inclusiv conformitatea echipamentelor care intră sub incidenţa ISCIR (precum lifturile sau centralele pentru producerea apei calde), precum şi a altor echipamente utilizate frecvent în domeniu (hote, aragaze, butelii). Un accent important a fost pus pe evaluarea instruirii lucrătorilor şi dispunerea de măsuri pentru remedierea neconformităţilor identificate”, se arată în comunicat. 
 

Inspecţia Muncii reaminteşte angajatorilor că respectarea legislaţiei muncii şi a normelor de securitate şi sănătate la locul de muncă este o obligaţie legală, dar şi o condiţie esenţială pentru desfăşurarea unei activităţi economice sustenabile şi responsabile.

 

Avertisment al poliţiştilor din Vrancea: Tentativă de înşelăciune cu colete cu plata ramburs – Victimelor nu li se cer sume mari de bani, pentru a plăti, chiar dacă nu-şi amintesc exact dacă au făcut vreo comandă şi fără a verifica cu familia

TITULARIZARE 2025 – Rata notelor peste 7 s-a majorat cu 3,14% (de la 43,59% la 46,66%), în urma contestaţiilor / Au fost contestate 23,37% din totalul lucrărilor / 9.180 posturi vacante, care nu intră sub incindenţa creşterii normei didactice