Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşteptată să ia o decizie, marţi, după mai multe amânări, în privinţa dosarului în care fostul deputat Dan Vîlceanu, fost ministru al Investiţiilor, a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, în 2024, l-ar fi lovit şi zgâriat pe colegul său de partid, deputatul PNL Florin Roman. Dosarul este în faza de cameră preliminară, când judecătorii decid dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca judecata să poată începe.
În luna mai 2025, fostul deputat Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după altercaţia pe care a avut-o, în anul anterior, cu deputatul PNL Florin Roman.
”Din probatoriul administrat a reieşit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României. Prin actele de violenţă inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”, preciza PICCJ.
Totodată, Vîlceanu este acuzat că a adresat expresii jignitoare lui Roman, faptele sale având drept consecinţă, potrivit procurorilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputaţii beneficiază de protecţia autorităţii pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorităţi publice de stat.
”Menţionăm că inculpatul beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispoziţiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 şi art. 72 din Constituţie. Deputaţii şi senatorii pot fi însă urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi preventiv sau la domiciliu fără încuviinţarea Camerei din care fac parte şi fără a se proceda la ascultarea lor”, menţiona Parchetul General.
La acel moment, rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza.
Dosarul a fost înregistrat la data de 28 mai 2025 la ICCJ, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori să se pronunţe dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca dosarul să intre în faza de judecată pe fondul cauzei.
Dan Vîlceanu declara, pentru News.ro, după ce pe numele său a început urmărirea penală, că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine de incidentul acesta şi că pentru partea sa de vină, îşi cere scuze. Vîlceanu afirma că, din punctul său de vedere, lucrurile puteau fi rezolvate altfel, ca între doi colegi care se cunosc foarte bine şi îşi cunosc familiile, adăugând că nu vrea să rămână cu relaţii de adversitate din cauza politicii.


