Întâlnire crucială SUA-China: Se caută o cale de ieșire din escaladarea comercială

Vicepremierul chinez He Lifeng va participa la discuțiile din Elveția în perioada 9-12 mai, a anunțat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, și reprezentantul american pentru comerț (USTR), Jamieson Greer, vor reprezenta Washingtonul la reuniune, au anunțat birourile lor.

De la revenirea la Casa Albă, președintele Donald Trump a impus noi taxe de import de până la 145% pentru produsele chinezești. Beijingul a ripostat cu taxe de 125% pe unele bunuri din SUA.

Aceasta va fi prima interacțiune la nivel înalt între cele două țări de când vicepreședintele chinez Han Zheng a participat la inaugurarea lui Trump, în ianuarie.

Bessent a declarat că așteaptă cu nerăbdare reechilibrarea sistemului economic internațional pentru a servi mai bine interesele SUA.

„Senzația mea este că va fi vorba despre dezescaladare, nu despre marele acord comercial, dar trebuie să dezescaladăm înainte de a putea merge mai departe”, a declarat el într-un interviu acordat Fox News.

„Dacă Statele Unite doresc să rezolve problema prin negocieri, trebuie să recunoască impactul negativ grav al măsurilor tarifare unilaterale asupra lor și asupra lumii”, a declarat miercuri dimineață un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerțului.

ONU avertizează: Progresul dezvoltării umane încetinește periculos. AI ar putea fi soluția

Nicuşor Dan: România a fost mult timp o ţară stabilă şi faptul că şi-a dublat PIB-ul în zece ani reprezintă un argument foarte bun/ Trebuie doar să stabilizăm politic şi sigur vor continua investiţiile străine