La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut luni dimineaţa cu peste 1,9%, până la 30,43 euro pentru un Megawatt-oră (MWh).
Cotaţiile futures şi-au continuat luni declinul, după prăbuşirea de săptămâna trecută, înaintea reuniunii dintre Trump şi Putin. Un eventual acord de încetare a războiului, indiferent cât de mari ar putea fi posibilele concesii ale Ucrainei, ar putea însemna o creştere a livrărilor globale de gaze, dacă mai multă energie rusească ar putea ajunge pe piaţă.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi mai mulţi lideri europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, se întâlnesc luni la Washington cu preşedintele american Donald Trump pentru a elabora un acord de pace, pe fondul temerilor că magnatul republican ar putea încerca să facă presiuni asupra Kievului pentru a accepta o înţelegere favorabilă Moscovei. După ce a întins vineri covorul roşu în Alaska pentru preşedintele rus Vladimir Putin, Trump a declarat că ar trebui încheiat un acord pentru a pune capăt războiului care durează deja de 42 de luni, care a ucis zeci de mii de oameni şi a strămutat câteva milioane.
Chiar dacă Europa a luat măsuri pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze, după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze prin conducte în urmă cu peste trei ani, şi acum primeşte mai multe gaze lichefiate din ţări îndepărtate precum SUA şi Qatar, traderii mizează pe faptul că o posibilă relaxare a sancţiunilor impuse Rusiei ar putea permite ca o parte din energia rusească să revină pe piaţa mondială şi să fie redusă astfel competiţia pentru gaze lichefiate.
“Anunţul SUA privind garanţii de securitate pentru Ucraina, precum şi ştirile referitoare la o posibilă acceptare de către Rusia, sunt importante din punct de vedere diplomatic. Însă situaţia rămâne foarte incertă la acest moment, şi nu există semnale că summitul din Alaska va modifica în mod semnificativ situaţia pe partea de aprovizionare cu gaze a Europei”, a declarat Tatiana Mitrova, cercetătoare la Center on Global Energy Policy din cadrul Universităţii Columbia.
În paralel, Norvegia, un alt important furnizor de gaze al Europei, a anunţat o oprire neplanificată a activităţii la facilitatea de export de gaze lichefiate de la Hammerfest, ceea ce ar putea avea influenţă asupra preţurilor, dacă întreruperea activităţii va fi una prelungită.