Interdicţia de manifestaţii la Ankara a fost prelungită până la 1 aprilie

Măsura de interzicere a adunărilor publice în Ankara, capitala Turciei, a fost prelungită până marţi, 1 aprilie, inclusiv, au anunţat autorităţile locale, pe fondul protestelor declanşate de arestarea, săptămâna trecută, a primarului din Istanbul, principalul opozant al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Autorităţile turce, confruntate cu manifestaţii nemaiîntâlnite de mai bine de un deceniu, au emis interdicţii similare în Istanbul şi Izmir (vest), al treilea oraş ca mărime al ţării.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat luni că protestele faţă de încarcerarea primarului din Istanbul au devenit o „mişcare de violenţă” şi că principalul partid de opoziţie va fi tras la răspundere pentru poliţiştii răniţi şi pentru pagubele materiale.

Detenţia de miercurea trecută a primarului Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al lui Erdogan, a declanşat cele mai ample proteste de stradă din Turcia din ultimii peste zece ani. Duminică, un tribunal a decis închiderea lui, în aşteptarea procesului, pentru acuzaţii de corupţie pe care acesta le neagă.

Principalul partid de opoziţie al lui Imamoglu, Partidul Republican al Poporului (CHP), şi susţinătorii acestuia spun că acuzaţiile împotriva sa sunt motivate politic şi sunt nedemocratice, ceea ce guvernul lui Erdogan neagă.

În ciuda interdicţiei impuse asupra adunărilor publice în mai multe oraşe, demonstraţiile antiguvernamentale, în mare parte paşnice, au continuat luni pentru a şasea noapte consecutiv, cu sute de mii de participanţi, iar liderul CHP, Ozgur Ozel, a reiterat un apel la continuarea protestelor la nivel naţional, relatează Reuters.

Vorbind după o reuniune a cabinetului la Ankara, Erdogan a declarat că CHP ar trebui să înceteze să „provoace” cetăţenii.

Anterior, ministrul de interne Ali Yerlikaya i-a acuzat pe unii protestatari că „terorizează” străzile şi ameninţă securitatea naţională. Acesta a declarat că 1.133 de persoane au fost reţinute în timpul celor cinci zile de proteste şi că 123 de agenţi de poliţie au fost răniţi.

O delegaţie a CHP s-a întâlnit cu guvernatorul Istanbulului pentru a discuta despre reprimarea protestatarilor de către poliţie. Preşedintele filialei de la Istanbul a partidului, Ozgur Celik, a declarat că intervenţia poliţiei de duminică seara a fost cea mai violentă de până acum, multe persoane fiind spitalizate.

Adresându-se din nou sutelor de mii de oameni în faţa sediului municipalităţii Istanbul din Sarachane, liderul CHP Ozel a repetat apelul de a boicota mass-media, mărcile şi magazinele „pro-Erdogan”, adăugând că toate acuzaţiile împotriva lui Imamoglu sunt nefondate, neîntemeiate şi lipsite de dovezi.

„Pe oricine Tayyip Erdogan bagă pe nedrept la închisoare, această piaţă îl apără, pentru democraţie şi pentru Turcia”, a declarat Ozel, care a făcut apel, de asemenea, la continuarea protestelor, în timp ce mulţimea flutura steaguri şi scanda sloganuri prin care cerea demisia guvernului.

Ozel a adăugat că partidul său va face, de asemenea, apel în justiţie, pentru ca Imamoglu să fie eliberat în aşteptarea procesului şi pentru ca procesul său să fie difuzat pe postul public de televiziune TRT. El l-a provocat pe Erdogan la o dezbatere televizată, făcând în acelaşi timp apel la protestatari să menţină ordinea publică şi să evite ciocnirile.

Înainte de discursul lui Ozel, pe istoricul Pod Galata din Istanbul, un protest de tip sit-in a blocat traficul pe ambele părţi ale podului, în timp ce alţi protestatari s-au adunat în alte părţi ale oraşului, în Ankara şi în alte oraşe.

La câteva momente după ce Ozel şi-a încheiat discursul, poliţia a tras cu bile şi gaze lacrimogene şi a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii din Istanbul, reţinând în acelaşi timp mai multe persoane. În Ankara, protestatarii au stat în faţa camioanelor care transportau tunuri cu apă şi au cerut poliţiei să îi lase să mărşăluiască în paşnic.

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare pentru accidentul de la 2 Mai, a cerut revocarea arestului preventiv / Avocatul său susţine că instanţa a prelungit măsura în deliberare şi nu s-a discutat pe fond / Curtea de Apel a amânat pronunţarea

O biserică medievală găsită sub „cel mai vechi templu protestant din Franţa”