Intervenţie a salvamontiştilor în zona greu accesbilă din Vişeul de Jos, unde o femeie acuza probleme medicale

Salvamontiştii din Maramureş au fost solicitaţi, luni, pentru a transporta o femeie de 53 de ani cu probleme medicale grave din zona greu accesibilă a localităţii Vişeul de Jos.

”Intervenţie derulată de Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Judeţean Maramureş în zona greu accesibilă a localităţii Viseul de Jos pentru evacuarea şi transportul unei persoane cu probleme medicale”, anunţă, luni seară, Salvamont Maramureş.

Salvamontiştii au acţionat că resura de sprijin pentru echipajul Ambulanţei Maramureş.

”Ajunşi la persoană cu probleme medicale împreună cu echipajul medical, după efectuarea protocolului impus în astfel de cazuri, salvamontiştii au evacuat şi transportat persoana cu targă din dotare şi cu Ambulanţa Salvamont până în locul în care Ambulanţă a avut acces, au precizat salvamontiştii.

Aceştia precizează că au transportat o femeie în vârsta de 53 ani, care acuză dureri abdominale, retenţie de apă şi era dependentă de administrare oxigen.

Femeia a fost transportată la unitatea medicală pentru investigaţii.

 

 

Şi Marea Britanie are propriul caz „Pelicot”. Un bărbat este acuzat de 56 de infracţiuni sexuale împotriva fostei soţii căreia i-ar fi administrat sedative. Alţi cinci bărbaţi sunt, de asemenea, acuzaţi în acest dosar

Meciul Univ Craiova-Csikszereda: Robert Ilyeş – A fost un coşmar, din păcate! Trebuie să luăm nişte decizii dure